Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de președinte al CJ Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența pentru a obține o prezență de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.
Dosarul a fost adus luni la Înalta Curte de Casație și Justiție de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, urmând să fie înregistrat la instanță și să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secția penală.
Dosarul privind referendumul a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, acesta fiind retras, din 2 octombrie, din funcția de șef al Secției I din DNA. Încetarea delegării lui Papici ca șef al Secției de combatere a corupției din DNA a fost dispusă de procurorul general, după ce tot Tiberiu Nițu, în 23 septembrie, dispusese delegarea acestuia pe aceeași funcție.
Surse judiciare declarau, în 3 octombrie, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost trimis șefului DNA Codruța Kovesi, care va decide cu privire la soluția ce urmează să fie luată, respectiv închidere sau trimitere în judecată.
Vicepreședintele PSD a spus, duminică, într-o emisiune la B1, că principala acuzație la adresa lui ar fi că a adus „foloase necuvenite PSD sau USL (…) constând în prezența la vot”.
„Asta mi se pare ceva foarte grav, pentru că înseamnă că orice partid care face campanie electorală sau șeful de campanie poate să fie acuzat la un moment dat de lucrul ăsta”, a mai spus Dragnea.
„Am fost acuzat că am făcut un sistem informatic și din dosar reiese – din declarații sub jurământ și alte probe – că nu am făcut acel sistem informatic. Sunt acuzat că am trimis sms-uri și din dosar reiese că n-am trimis niciun sms. Nu prea am văzut vreo probă pe acolo. Cel mai greu lucru este să te aperi de ceea ce n-ai făcut”, a adăugat Liviu Dragnea.
Vicepremierul a respins acuzațiile că ar fi intervenit pentru schimbarea procurorului Lucian Papici din funcția de șef al Secției I din DNA, acesta fiind cel care a instrumentat dosarul referendumului.
„Nu mă interesează cine e procuror-șef, procuror-șef de secție sau ce funcții de conducere mai sunt în Parchete (…) În ceea ce privește dosarul ăsta, nu mă interesează pentru că în conținutul acuzațiilor nu există nimic la adresa mea. Vorbesc de probe. Că așa există niște afirmații”, a spus Dragnea, precizând că unui procuror nu i se ia un dosar atunci când pierde o funcție de conducere.
În 6 septembrie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a șefului statului, fiind acuzat că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența în scopul obținerii unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.
După ce procurorii au anunțat că îl cercetează pe Dragnea, președintele PSD, Victor Ponta, declara că el și toți membrii BPN și CExN au semnat autodenunțuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.
Procurorii DNA anunțau că au început urmărirea penală față de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de președinți și membri ai unor secții din Teleorman, Vrancea și Gorj și 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-ar fi ajutat pe Liviu Dragnea. Procurorii anticorupție precizau că cele 67 de persoane ar fi luat parte la diferite activități legate de desfășurarea referendumului din 29 iulie 2012.
Dintre aceste persoane, 49 au fost președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea și Gorj, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.