Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit



Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit
Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit, sâmbătă seara, într-un autobuz TPL care circula pe traseul nr. 4 din municipiul Suceava. Sâmbătă seara, în jurul orei 18.00, bărbatul a urcat în autobuz din stația din Centru, spre Burdujeni. La un moment dat a spus că se simte rău, respira cu dificultate, iar șoferul a oprit în stația de la Iulius Mall pentru a-i acorda primul ajutor, apelând imediat 112 pentru a solicita sprijinul Serviciului de Ambulanță Suceava. În urma apelului, la fața locului a venit un echipaj medical al SAJ, care a aplicat procedurile specifice pentru resuscitare, din păcate însă fără efect. Echipajul a constatat decesul pasagerului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului s-a constatat că bărbatul, care era cunoscut cu afecțiuni medicale cronice, nu prezenta urme de violență. Asupra sa avea telefonul mobil și un portofel cu bani.

Corpul neînsuflețit a fost preluat de o echipă a unei firme de pompe funebre și transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei și pentru stabilirea cauzelor morții. Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit
Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit
Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit
Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit
Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit
Unui bărbat i s-a făcut rău într-un autobuz și a murit


Recomandări

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă
Agresori reținuți unul după altul. Tânăr în arest după ce a împărțit pumni pe stradă

Creșterea numărului de motociclete din trafic aduce risc ridicat de accidente grave, mai ales în weekenduri și în zonele turistice

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Rădăuți, și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu o motocicletă Honda, alături de soția sa, pe DN 17 A, zona Ciumârna