Unu din cinci consilii județene nu ar mai putea atrage credite rambursabile



Unu din cinci consilii județene nu ar mai putea angaja credite rambursabile în acest an, întrucât a trecut de gradul maxim de îndatorare prevăzut de lege, limită depășită doar de unu din zece orașe reședință de județ, deși sumele atrase de cele din urmă sunt mai mari, reiese din datele Finanțelor.
Potrivit unui document oficial al Ministerului Finanțelor, semnat de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, un număr de patru orașe reședință de județ și opt consilii județene au depășit la nivelul anului 2013 gradul de îndatorare de 30% care permite contractarea unor noi credite rambursabile sau garantarea unor împrumuturi.
Datele Finanțelor arată că la nivelul anului 2013 nu ar mai avea posibilitatea să atragă împrumuturi rambursabile consiliile județene din Teleorman – sold credite directe în decembrie 2012 – 78,58 milioane lei (grad de îndatorare – 50,33%) Bacău – 74,43 milioane lei (49,62%), Caraș-Severin – 59,98 milioane lei (172,93%), Covasna – zero credite directe (134,91%), Dâmbovița – 150,83 milioane lei (62,36%), Olt – 38,57 milioane lei (39,63%), Sibiu – 88,25 milioane lei (29,99%) și Vrancea – 35,27 milioane lei (30%).
În cazul orașelor sau consiliilor județene în care soldul creditelor este zero, gradul de îndatorare provine exclusiv din garanțiile acordate. Documentul semnat de Liviu Voinea nu prezintă distinct sumele aferente garanțiilor acordate de autoritățile locale, ci doar soldul creditelor atrase direct.
Peste limita de 30% se situează și orașele reședință de județ Botoșani – sold credite 67,47 milioane lei (106,76% grad de îndatorare), Constanța – zero credite directe (37,76%), Piatra Neamț -240,88 milioane lei (53,54%) și Slatina – 99,57 milioane lei (30,71%).
Cele mai multe orașe reședință de județ înregistrează la nivelul acestui an un grad mic de îndatorare, care le permite în continuare să se acceseze finanțări rambursabile sau să garanteze anumite împrumuturi.
În această categorie se înscriu Alba Iulia – sold credite 60,85 milioane lei (3,97%), Arad -111,18 milioane lei (12,93%), Pitești – 8,17 milioane lei (5,68%), Oradea – 198,3 milioane lei (21,81%), Bistrița – 29,75 milioane lei (4,83%), Brăila – zero, Brașov -162 milioane lei (13,47%), Buzău-15,14 milioane lei (5,71%), Călărași – 5,28 milioane lei (4%), Cluj Napoca – 302 milioane lei (13,05%), Sfântu-Gheorghe – 12,89 milioane lei (13,68%), Târgoviște – 15,8 milioane lei (9,91%), Craiova – 104,48 (8,28%), Galați – 51,09 (9,69%), Târgu-Jiu – 31,89 milioane lei (7,12%), Miercurea Ciuc – zero, Deva – 79,91 milioane lei (21,62%), Iași – 341,51 milioane lei (24,15%), Baia Mare – 44,76 milioane lei (8%), Drobeta Turnu-Severin – 104,55 milioane lei (19,54%), Târgu Mureș – 122,72 milioane lei (14,57%), Ploiești – 243,37 milioane lei (18,89%), Zalău – 66,51 milioane lei (15,56%), Satu Mare – 113,95 milioane lei (17,29%), Sibiu – 172,46 milioane lei (20,23%), Suceava – 58,77 milioane lei (16,55%), Alexandria – 34,52 milioane lei (22,23%), Timișoara – 231 milioane lei (20,29%), Tulcea – 15,15 milioane lei (2,85%), Râmnicu-Vâlcea – 49,98 milioane lei (16,72%), Vaslui – 23,8 milioane lei (7,1%), Focșani – 34,61 milioane lei (12,08%).
La nivelul reședințelor de județ, un grad de îndatorare între 25 și 30% au consemnat Bacău – 198,37 milioane lei sol decembrie 2012 (27,04% grad de îndatorare), Reșița – 82,94 milioane lei (28,26%), Giurgiu – 79,36 milioane lei (26,89%) și Slobozia – 42,69 milioane lei (26,43%). Aceste orașe au o marjă redusă de finanțare, plasându-se foarte aproape de pragul de 30% grad de îndatorare.
Deși într-o proporție mai mică decât în cazul reședințelor de județ, majoritatea consiliilor județene înregistrează un grad redus de îndatorare.
Astfel, 30 de consilii județene au un serviciu al datoriei în acest an sub 30% din veniturile luate în calcul: Alba – 57,99 milioane lei (19,33%), Arad – 72,03 milioane lei (14,86%), Bacău – 78,1 milioane lei (10,83%), Bihor -78,10 milioane lei (10,83%), Bistrița-Năsăud – zero milioane lei credit direct ( 18,29%), Botoșani – 57,85 milioane lei (16,62%), Brăila zero, Brașov -149,2 milioane lei (21,75%), Buzău – 17,43 milioane lei (8,74%), Călărași – 28,46 milioane lei (11,34%), Cluj – zero, Constanța – 48,17 milioane lei (12,73%), Dolj – 43,25 milioane lei (7,81%), Galați – zero, Gorj – 44,38 milioane lei (14,31%), Harghita – 30,65 milioane lei (14,3%), Hunedoara – 46,56 milioane lei (10,95%), Iași – zero, Ilfov 73,94% (15,68%), Maramureș – zero, Mehedinți – 35 milioane lei (23,19%), Mureș – 13,49 milioane lei (3,45%), Neamț – 45,67 milioane lei (15,27%), Prahova – 153,88 milioane lei (21,09%), Sălaj – zero, Satu Mare – 76,77 milioane lei (19,65%), Suceava – 23,72 milioane lei (17,4%), Timiș – 89,71 milioane lei (10,3%), Vâlcea – 32,03 milioane lei (21,26%) și Vaslui – 84,3 milioane lei (20,05).
Între 25 și 30% grad de îndatorare înregistrează județele Argeș – 99,19 milioane lei (29,64%), Ialomița – 17,1 milioane lei (26,25%) și Tulcea – 31,01 milioane lei (27,9%).
Gradul de îndatorare aferent anului 2013 a fost determinat de respectivele autorități locale în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data ultimei solicitări de autorizare a contractării sau garantării unei finanțări rambursabile. Documentul face referire la cereri de autorizare care sunt datate din 2006 până în prezent.
În aceste condiții, relevanța datelor este relativă pentru comparația dintre un grad de îndatorare și altul, atât din punct de vedere al evoluției veniturilor la un nivel general al autorităților locale, cât și al modului de calcul.
Potrivit legislației, autoritățile administrației publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi numai cu avizul comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.
Unităților administrativ-teritoriale li se interzice accesul la împrumuturi sau să garanteze orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale (ratele scadente la împrumuturile contractate și/sau garantate, dobânzile și comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat și/sau garantat în anul respectiv) depășește limita de 30% din totalul veniturilor acceptate.
Documentul semnat de ministrul Liviu Voinea amintește că gradul de îndatorare se calculează pe perioada derulării finanțării rambursabile pentru a cărei contractare sau garantare se solicită autorizarea, ca pondere a serviciului anual al datoriei publice (rate scadente capital dobânzi și comisioane) aferent atât finanțărilor rambursabile aflate în derulare, cât și cele pentru care se solicită rambursarea, în media aritmetică a veniturilor proprii ale respectivului buget local, realizate în ultimii trei ani anteriori anului în care se solicită rambursarea.
Situația prezentată în documente reflectă soldul datoriei publice locale directe la 31 decembrie 2012, defalcat pe fiecare județ și municipiu reședință de județ, și a fost întocmită pe baza datelor raportate Ministerului Finanțelor de către autoritățile publice locale privind derularea finanțărilor rambursabile interne și externe contractate direct de fiecare județ, prin consiliul județean, și fiecare municipiu reședință de județ.
„Conform legislației în vigoare, răspunderea pentru realitatea, corectitudinea și exactitatea datelor privind datoria publică locală, care stau la baza înregistrărilor făcute de MFP, revine furnizorilor de informații”, se arată în document.
Mai mult, Ministerul Finanțelor aminteșete că primăriile și consiliile județene au obligația legală ca pe întreaga durată a serviciului datoriei publice să posteze pe pagina de internet a autorității administrativ-teritoriale gradul de îndatorare a respectivei unități, care se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat.
Soldul creditelor contractate direct de de cele 41 de județe și 40 de reședințe de județ se ridica la sfârșitul anului trecut la 5,8 miliarde lei (1,3 miliarde euro).