UNPR susține că în 2010, înainte de congres, Victor Ponta își făcuse bagajele să plece din PSD pentru a pune umărul la constituirea Uniunii, care apreciază că liderul social-democrat vrea să dovedească faptul că are „stomac” pentru politică, însă ar trebui să i se pună că are nevoie și de cap.
„Când strugurii sunt prea sus, Victor Ponta spune că sunt acri. Aceasta este explicația recentei declarații pe care imaturul președinte al PSD a făcut-o cu privire la UNPR. După cum se știe, Victor Ponta a vrut să facă parte din formațiunea despre care vorbește astăzi în termeni care nu-l onorează. Probabil cu gândul la un fotoliu ministerial, actualul președinte PSD a făcut demersuri de a se alătura UNPR – parte a coaliției de guvernare. Prin urmare, îi reamintim lui Victor Ponta că înainte de congresul din 2010 își făcuse bagajele ca să plece din PSD și să pună umărul la construirea partidului pe care astăzi îl denigrează prin minciuni”, se arată într-un comunicat al UNPR remis, duminică, agenției MEDIAFAX.
UNPR susține că este „absolut incalaficabilă” atitudinea lui Victor Ponta care își atacă foștii colegi „cu atâta vehemență și ipocrizie”.
„Cum se face că, atâta vreme cât au fost în PSD, acești oameni, pe care îi numea prieteni, erau buni, iar acum, au devenit brusc răi? Explicația nu poate fi decât una singură: nu oamenii s-au schimbat, ci Victor Ponta și-a dat arama pe față. A arătat că nu are niciun respect pentru vreunul dintre foștii sau actualii colegi, că nu este mânat în politică decât de propriul interes și că nu are capacitatea să adune o echipă în jurul lui. Oamenii nu vin alături de el ci, dimpotrivă, pleacă dezamăgiți din PSD din cauza prestației politicianului Ponta. În acest ritm și cu acest stil de conducere lipsit de responsabilitate și de inteligență, bancul care circulă prin politică va deveni realitate, iar PSD va însemna în scurt timp doar Ponta – Sârbu (Ilie) – Daciana”, se mai arată în comunicat.
UNPR mai susține că „persistența în atacuri mincinoase, care nu-i aduc niciun beneficiu, este o marcă a politicii imature și iresponsabile pe care o duce Victor Ponta”.
„Vrea să dovedească probabil că are stomac pentru politică. Dar ar trebui să-i spună cineva că, pentru a fi adevărat lider, mai ai nevoie și de cap”, adaugă UNPR.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Bruxelles, că, pentru a câștiga alegerile din 2012, PSD și USL au nevoie de toți membrii de partid și de toate organizațiile, inclusiv cea din București.
„Cei cu rea-credință au plecat la UNPR. Ca să folosesc un termen al lui Cristian Tudor Popescu, este bine să existe un tomberon politic unde să meargă toți aceștia”, a mai declarat Ponta.