UNPR susține că migrația politică trebuie descurajată și avertizează că „sunt nenumărați parlamentari de la toate partidele, lideri politici, chiar președinți de partide, care au trecut prin mai multe formațiuni politice și care clamează într-o manieră populistă interzicerea migrației politice”.
„UNPR consideră că migrația politică trebuie descurajată, inclusiv – și dacă va fi cazul – prin mijloace de natură legislativă”, se arată într-un comunicat al Uniunii remis, marți, Agenției MEDIAFAX.
UNPR atrage totodată atenția „asupra demagogiei care înconjoară acest subiect”. „Sunt nenumărați parlamentari de la toate partidele, lideri politici, chiar președinți de partide, care au trecut prin mai multe formațiuni politice și care clamează într-o manieră populistă interzicerea migrației politice”, precizează UNPR.
UNPR apreciază că un eventual proiect legislativ de interzicere a migrației politice „trebuie să se armonizeze cu litera Constituției (art. 69 si 70) care declară nul orice mandat imperativ, cu deciziile și motivațiile expuse de Curtea Constituțională, cu logica votului uninominal, care duce legitimitatea parlamentarului spre electorat și nu spre șefii politici și, nu în ultimul rând, cu situațiile specifice ce pot apărea în viața fiecărui partid”.
UNPR precizează despre sine că este „un proiect politic nou, fondat de oameni care au ales să construiască, nu să plece spre alte partide, atunci când au fost marginalizați și obligați să părăsească formațiunile politice din care făceau parte”. „Sunt oameni care nu au trecut dintr-un partid în altul, ci dimpotrivă. În loc să caute un loc călduț într-o formațiune deja consolidată, au mers pe calea grea a constituirii, de la zero, a unui nou partid, construind organizații în toate județele țării. Prin urmare problema migrației trebuie definită și încadrată într-o manieră mai responsabilă, renunțând la tușele groase ale demagogiei care au deformat și deturnat sensul acestui subiect”, se arată în comunicatul citat.
Uniunea Națională pentru Progresul României își precizează totodată poziția și pe alte teme de actualitate. Astfel, UNPR spune că militează pentru punerea în aplicare a voinței populare exprimate la referendumul din 2009, privind reducerea numărului de parlamentari.
Totodată, UNPR precizează că s-a exprimat deja pentru introducerea votului uninominal pur, în condițiile în care va exista sprijin politic în Legislativ pentru acest proiect. Uniunea spune că mizează pe sprijinul parlamentarilor, inclusiv pe sprijinul PSD, pentru susținerea taxării marilor averi, o inițiativă care vine în sprijinul pensionarilor, este un proiect dorit de peste 85% din români și este una dintre măsurile responsabile de stânga ce pot fi luate în actualul context economic global.
„UNPR propune partenerilor politici de la putere și din opoziție să se aplece cu maximă atenție asupra temei referitoare la restituirea proprietăților naționalizate în perioada comunistă. Așa cum s-a văzut în ultimii 20 de ani, retrocedarea integrală în natură a proprietăților naționalizate generează probleme de ordin juridic, administrativ și uman. Nu se poate pune la îndoială dreptul foștilor proprietari de a fi despăgubiți. Dar legea trebuie să fie clară și să fie aplicabilă. UNPR susține eliminarea ambiguităților legislative și clarificarea tuturor aspectelor ce țin de retrocedarea proprietăților”, se mai arată în comunicatul UNPR.