Judecătoarea Nicoleta Nolden, care a dispus în primăvara anului 2009 arestarea finanțatorului echipei de fotbal Steaua Gigi Becali, a fost numită de premierul Mihai Răzvan Ungureanu în postul de consilier de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.
Anterior, Nicoleta Nolden (fostă Cristuș), judecător cu grad de curte de apel la Judecătoria sectorului 1 București, a fost detașată la Ministerul Afacerilor Externe și a lucrat ca și consul la Consulatul General al României din Bonn (Germania).
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii hotărâse de altfel detașarea acesteia în cadrul MAE pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 februarie 2012.
În luna aprilie 2009, Gigi Becali a fost arestat pentru aproximativ două săptămâni, fiind acuzat de sechestrarea a trei presupuși hoți ai mașinii finanțatorului Stelei. Decizia de arestare a fost emisă de Judecătoria sectorului 1, condusă la acel moment de noul consilier al premierului.