Săptămâna 9-15 aprilie Joi, 9 aprilie
La sala Auditorium „Jopseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, sucevenii sunt invitați, începând cu ora 16:00, la o dezbatere susținută de Foreign Policy România, o prestigioasă revistă de politică globală, economie și idei.
„Crizele Răsăritului” este tema dezbaterii la care sunt invitați Adrian Cioroianu, istoric și fost ministru de externe și Alexandru Florin Platon, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Moderatorul evenimentului este Ovidiu Nahoi, redactor șef al Foreign Policy România. Evenimentul este susținut de ziarele „Adevărul” și „Adevărul de Seară”.
*
În fiecare joi, la ora 19:00, în Quartz Café, în Iulius Mall, o atmosfera incendiară cu DJ Jullian: club, house, electronic, tech, minimal.
*
La Școala cu clasele I-VIII „Miron Costin se organizează începând cu orele 16:00 un Târg de Florii. În cadrul târgului elevii vor prezenta spre vânzare obiecte realizate de ei, ouă încondeiate, decorațiuni pascale, felicitări. Fiecare clasă va avea un stand propriu de expunere și vânzare a produselor. Sucevenii sunt așteptați la acest eveniment, al cărui succes se măsoară nu în suma de bani strânsă din vânzări, ci în numărul de vizitatori ai târgului.
Vineri, 10 aprilie
În comuna muzeu Ciocănești are loc, începând de mâine, ediția a VI-a a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate. Ziua de vineri, 10 aprilie, este rezervată primirii oaspeților, vizitării muzeului național al ouălor încondeiate, precum și unei mese rotunde despre turismul religios: „Paștele în Bucovina”: „Arta încondeierii ouălor, tradiție, istorie și legendă”, „Omagiu trâmbiței, buciumului, tulnicului, cornului”, „De la întemeierea lumii la apocalipsă”.
*
La Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava, se deschide vineri, la ora 14:00, expoziția pictorului suprarealist Victor Brauner.
Sunt expuse, pentru prima data la Suceava, 20 lucrări de pictură și grafică precum și o serie de afișe editate în Europa.
Lucrările, a căror valoare totală de asigurare se ridică la circa 1,5 milioane euro, provin din patrimoniul Federației Comunităților Evreiești din România, din două colecții particulare din București, precum și din pinacoteca Muzeului de Artă din Piatra Neamț.
*
Complexul Muzeal Bucovina Suceava vă invită vineri, la ora 15:00, la Muzeul de Istorie, la vernisajul expoziției „Bucovina – Maramureș – Moștenire culturală UNESCO”.
Sunt expuse o serie de piese din patrimoniul sacru din Bucovina și din bisericile de lemn din Maramureș, biserici incluse din anul 1999 de UNESCO pe lista moștenirii culturale universale.
*
În Piața centrală a municipiului Suceava, la ora 12:00, are loc ceremonia de deschidere oficială a manifestărilor „Paștele în Bucovina”. Manifestarea este urmată de Spectacolul „Hristos a Înviat!”, prezentat de Ansamblul de copii și tineri „Balada Bucovinei”.
La ora 12:30, în piața centrală a orașului Suceava se desfășoară cea de a X-a ediție a Târgului de Paște. Manifestarea, organizată de Complexul Muzeal Bucovina, în colaborare cu Primăria și Consiliul Județean Suceava, are ca scop promovarea meșteșugurilor tradiționale și stimularea practicării acestora pentru impunerea valorilor autentice.
Au fost invitați să participe peste 30 de meșteri populari din județ și din țară, care aduc la Suceava meșteșuguri tradiționale ca: încondeierea ouălor, prelucrarea lemnului, pictura pe lemn, olăritul, brodatul, confecționarea de costume populare și împletituri.
*
La ora 13:00, este programată acțiunea „Gustă din Bucovina!” – Expoziție gastronomică cu produse de post, cu vânzare, pe esplanada Casei de Cultură.
*
Începând cu ora 16:00, recital de muzică – Formația de muzică clasică a Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, la Catedrala Catolică din Suceava.
*
Concert folk, la Pub Colosseum. Începând cu ora 21:00, Tu Și România, împreună cu Pub Colosseum, vă invită la un concert extraordinar de folk, avându-l ca protagonist pe actorul Lucian Dragotă. După ora 23:00, seara continuă cu muzică retro, avându-l la pupitru pe DJ Sanchez. Mai multe detalii pe www.TuSiRomania.ro. Pentru a face o rezervare din timp, sunați la numărul de telefon 0746 233 357.
*
La sediul Consiliului Județean Suceava se deschide vineri, la ora 10:00, în prezența Ministrului Turismului, Elena Udrea, și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, expoziția de pictură „Suceava mea arhetipală”, a artistului plastic sucevean Constantin Severin.
Expoziția, alcătuită din 20 de lucrări în ulei, va fi vernisată peste câteva zile și la galeria de arta „Dalype”, din Oslo.
Expoziția este atât un memento în imagini al orașului Suceava, cât și o regăsire a identității noastre pierdute, identitatea unui oraș european cu oameni civilizați și respectuoși, pentru care pălăria și bastonul nu erau decât forme de exprimare exterioară ale unor valori morale bine consolidate.
Sâmbătă, 11 aprilie
Cea de-a doua zi a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești debutează cu „Chematu-n sat cu trâmbița și doba. Bună dimineață, gospodari” și pregătirea standurilor pentru creatorii populari veniți din toată țara.
La ora 11:00 are loc parada portului popular. Puțin după ora 11:00, va avea loc deschiderea oficială a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate.
În intervalul 12:00-14:00, se vor desfășura concursurile de ouă încondeiate și încondeiat ouă, concursul gastronomic cu preparate tradiționale de post.
La ora 13:30 este programată prima ediție a Concursului național „Glasul trâmbiței, al buciumului, tulnicului și cornului în Ciocănești – Bucovina”, pe grupuri și individual. În jurul orei 16:00, va avea loc festivitatea de premiere.
Începând cu ora 18:00, Ansamblul „Balada Bucovinei”, condus de George Sârbu, va susține un spectacol pascal – „Hristos a Înviat”. Invitat de onoare va fi preotul Cristian Pomohaci.
*
Credincioșii romano – catolici sărbătoresc Paștele. Slujba Învierii va începe la ora 22:00.
*
Lecții de dans oferite gratuit, în fiecare sambâtă, de la ora 14:00, în zona KidsLand, Iulius Mall.
*
Sport
Rugby, Divizia Națională
CSM Bucovina Suceava – Universitatea Cluj ora 11.00, terenul Unirea
Duminică, 12 aprilie
În cea de-a treia zi a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, după ora 12:00, se va deschide din nou expoziția cu vânzare de ouă încondeiate și artizanat. Festivalul se încheie cu un concert religios în care își vor da concursul grupuri vocale, actori și interpreți de muzică religioasă. La concert este invitat și Florin Seserman.
*
În comuna Moldovița are loc a treia ediție a Festivalului ouălor încondeiate. Începând cu ora 10:00, în sala de sport a comunei se vor aduna cele mai talentate încondeietoare din zonă, care păstrează cu strășnicie modelele vechi ale huțulilor. Sosirea invitaților și organizarea standurilor va începe la ora 10:00, iar la ora 13:00 se va lansa concursul festivalului, câștigătorii urmând a fi premiați.
*
La Catedrala romană-catolică din Suceava are loc, începând cu ora 19:30, Concertul Pascal susținut de Grigore Leșe.
*
În Centrul Sucevei, la ora 13:00, este organizată Expoziția de flori „Flori de Florii”.
*
Kids Fashion Show, la ora 16:00, Iulius Mall. Prezentări de modă cu copii și pentru copii, prezentări ale celor mai noi colecții de îmbrăcăminte ale magazinelor de profil din Iulius Mall. De asemenea, evenimentul va fi presărat cu momente artistice susținute de trupe de dansuri moderne de la Palatul Copiilor.
*
La ora 16:00, în Iulius Mall, trei cunoscuți caricaturiști: Ovidiu Ambrozie Bortă, Mihai Pânzaru Pim, Alexandru Chifan fidelizează clienții Iulius Mall cu caricaturi gratuite.
*
La ora 10:00, copii de la Grădinița din Sucevița vor face demonstrații de pictură pe ouă în zona Kidsland Iulius Mall.
*
Reprezentație dată de Teatrul de Păpuși Puppet în weekend, pentru toți prichindeii care vor să descopere lumea poveștilor populare și a basmelor fantastice. Duminică, ora 12:00, Kidsland.
Miercuri 15 aprilie
La „Casa Prieteniei” Suceava are loc, la ora 12:00, o Expoziție de desene realizate de copii, intitulată „Paștele în Bucovina”. La ora 13:00, tot la „Casa Prieteniei”, este programată expoziția de icoane pictate pe sticlă.
*
În holul Consiliului Județean Suceava va avea loc, începând cu ora 15:00, recitalul de muzică sacră, în interpretarea Corului „Voces Bucovinae”.