Camuflată contrar legii

Una dintre mașinile cu radarul Poliției circulă ilegal

Una dintre mașinile cu radarul Poliției circulă ilegal
Una dintre mașinile cu radarul Poliției circulă ilegal

– Loganul albastru cu numărul B-04-EGB are aplicate pe geamurile laterale din față folii de culoare închisă, care nu permit șoferilor să observe radarul sau polițistul din mașină
– După ce a văzut pozele cu mașina, inginerul Tiberiu Lupu, șeful Registrul Auto Român, filiala Suceava, ne-a confirmat că geamurile sunt camuflate ilegal
Dau zeci de amenzi pe zi folosindu-se de un radar montat pe o mașină care circulă încălcând legislația rutieră. Polițiștii de la circulație acționează în trafic cu o mașină care are aplicate pe geamurile laterale din față folii de culoare închisă, care nu le permit șoferilor să observe aparatul radar sau polițistul din mașină. Cum autoturismul nu este marcat nici cu însemnele poliției, este aproape imposibil ca șoferii să-și dea seama că trec pe lângă un radar.
– Geamurile fumurii care camuflează polițistul și aparatul radar
Serviciul de Poliție Rutieră Suceava are în dotare cinci mașini pe care sunt montate radare. Două dintre cele cinci autoturisme nu sunt inscripționate cu însemnele poliției, fapt permis de actuala legislație rutieră. Una dintre mașinile fără însemnele poliției, un Logan albastru, cu numărul B-04-EGB, acționează cu precădere în zona municipiului Suceava și în zona Fălticeni.
Pe geamul din spate și pe cele patru geamuri laterale mașina are aplicate folii de culoare închisă, cu o transparență de doar 5%, care nu permit celui de afară să observe radarul sau polițistul din mașină. Foliile sunt montate de o firmă autorizată și sunt autorizate de Registrul Auto Român (RAR). Autorizația celor de la RAR vizează însă doar luneta și geamurile laterale din spate. Foliile aplicate pe geamurile laterale din față (cele care practic îl ascund pe polițist și pe aparatul radar) nu sunt însă legale.
„Geamurile aflate în câmpul de vizibilitate principal al șoferului, adică cele laterale și cel din față, trebuie să asigure o transparență de 75%, adică să asigure o bună vizibilitate șoferului. O folie cu grad de vizibilitate de doar 5% nu corespunde nicicum reglementărilor în vigoare”, ne-a spus inginerul Tiberiu Lupu, șeful Registrul Auto Român, filiala Suceava. După ce a văzut și pozele cu mașina în cauză, Tiberiu Lupu a subliniat că foliile nu sunt în nici un caz conform reglementărilor RAR în vigoare. El a recunoscut că o astfel de mașină nu ar trebui să poate trece de Inspecția Tehnică Periodică, care se face tot la RAR. A subliniat însă că autoturismul în cauză, dat de mai puțin de doi ani în folosință, nu a trecut încă de nici un ITP periodic.
– Polițiștii ar trebui să se amendeze singuri
Interesant este că șoferii care își pun pe geamurile din față astfel de folii ar trebui amendați chiar de polițiști. Deși măsurătorile privind gradul de transparență al foliilor le fac specialiștii de la RAR, amenzile sunt aplicate de polițiști, inspectorii RAR neavând dreptul să aplice sancțiuni contravenționale. „Organizăm adesea acțiuni de control în trafic cu poliția rutieră. Noi verificăm gradul de poluare al mașinii sau legalitatea foliilor aplicate pe mașini și, în baza constatărilor noastre, polițiștii aplică sancțiunile”, a arătat Tiberiu Lupu.
– Poliția promite măsuri urgente pentru remedierea neregulilor
Când i-am informat că una dintre mașinile cu radar care acționează în județul Suceava nu circulă legal, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava s-au arătat surprinși. Au promis că dacă lucrurile stau într-adevăr așa, vor fi luate măsuri urgente de remediere a neregulilor.
„S-au dispus verificări atât la RAR Suceava, cât și la firma care ne-a montat foliile, pentru a ne lămuri cu privire la legalitatea acestora. În funcție de cursul cercetărilor vom lua măsurile care se impun”, a precizat subcomisarul Cristian Papuc, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Doi tineri de pe un scuter au ajuns la spital după ce mașina de poliție care îi urmărea a atins vehiculul pe două roți

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava