Tragic

Un tren întârziat a omorât un om care mergea pe calea ferată

Un tren care a staționat în jur de două ore din cauza blocării traficului feroviar dintre Moldova și Ardeal, urmare a căderii unor copaci peste rețeaua de înaltă tensiune, a surprins și accidentat mortal un bărbat în vârstă de 38 de ani, care se deplasa în gabaritul căii ferate. Accidentul s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 18.30, și a dus la noi întârzieri ale trenurilor de călători.
Trenul Regio 5711, Câmpulung Moldovenesc – Ilva Mică, se deplasa între stațiile CFR Floreni și Coșna.
Din ancheta polițiștilor de la Serviciul Județean Transporturi Suceava rezultă că bărbatul de 38 de ani, Leonte M., se deplasa în gabaritul căii ferate și a fost acroșat de locomotivă. Chiar dacă nu a fost izbit în plin, impactul i-a fost fatal bărbatului. Acesta avea o stână în apropierea căii ferate și este posibil să fi fost convins că la acea oră nu va trece nici un tren prin zonă.

Recomandări

Închisoare cu suspendare în urma unui groaznic accident după ce un autoturism s-a oprit pe linie, în fața unui marfar