Tânărul de 26 de ani, cu dublă cetățenie, americană și română, care s-a rătăcit în zona Munților Șureanu în timpul unor documentări științifice, a fost găsit, luni, mort de către jandarmii montani din Hunedoara, fiind vorba despre regizorul Nicholas Dimăncescu.
Tânărul care s-a rătăcit în zona Munților Șureanu este regizorul Nicholas Dimăncescu, fiul consulului onorific al României în Boston, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Regizorul Nicholas Dimăncescu se afla de câteva zile în Parcul Natural Grădiște Muncelului-Cioclovina, împreună cu câțiva prieteni care îl ajutau să realizeze un documentar despre viața dacilor.
El a murit, duminică seară, după ce a căzut de pe o stâncă în Munții Șureanu în timp ce filma pentru cel de-al treilea documentar în România, trupul neînsuflețit al acestuia fiind descoperit de către jandarmii montani luni.
„Erau în zonă să filmeze pentru un documentar. Prietenii victimei au povestit că acesta a urcat pe o stâncă, undeva deasupra Peșterii Cioclovina și au reușit să filmeze. Duminică după-amiază a început o vijelie și atunci tânărul a anunțat prin stație că are de gând să întârzie ca să poată filma fulgerele. Câteva ore mai târziu, când și-au dat seama că nu mai răspunde, prietenii lui au cerut ajutor la 112”, a declarat, luni, șefului Serviciului Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Tânărul a fost căutat de salvamontiști, speologi, jandarmi montani cu câini antrenați special pentru descoperirea persoanelor dispărute. În cursul zilei de luni, jandarmii montani au descoperit trupul neînsuflețit al regizorului la baza unei stânci.
„Probabil s-a înșelat din cauza vegetației și nu și-a dat seama că este aproape de buza stâncii. A căzut aproximativ 150-200 de metri și nu a avut nicio șansă”, a declarat șeful grupului Salvamont Hunedoara, Marinel Cotenean.
Jandarmii montani care au descoperit trupul tânărului susțin că acesta nu era echipat corespunzător pentru munte.
„Nu avea niciun fel de echipament de munte. Era la bustul gol și avea cu el apart foto și cameră. Nu este voie să pleci pe munte fără echipament”, a declarat șeful postului de Jandarmerie Montană Boșorod, Ion Mastrean.
Corpul regizorului a fost dus de salvamontiști cu targa până în apropierea satului Luncani, de unde a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara pentru necropsie.
Regizorul Nicholas Dimăncescu, în vârstă de 26 de ani, cu dublă cetățenie, americană și română, a realizat două filme despre România în timpul primului și celui de-al doilea război mondial, care au fost difuzate atât de televiziunea națională, cât și de o televiziune din America. În județul Hunedoara, regizorul Nicholas Dimăncescu avea de gând să filmeze un al treilea documentar despre viața dacilor. De la Cioclovina, regizorul avea de gând să se mute în Munții Orăștiei pentru a continua filmările.
Tânărul, care s-a rătăcit în zona Munților Șureanu în timpul unor documentări științifice, a fost căutat, luni, de trei echipe de jandarmi și salvamontiști din Hunedoara.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara, lt. Nicolae Răducu, jandarmii montani și salvamontiștii hunedoreni au fost anunțați, printr-un apel la numărul de urgență 112, că un tânăr s-a rătăcit în Munții Șureanu, în zona peșterii Cioclovina.