BMW scăpat de sub control

Un tânăr de 18 ani, beat, a provocat un accident și a fugit acasă la părinții săi

Un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism BMW, s-a izbit violent cu mașina într-un podeț din beton, după impact acesta fugind la domiciliul părinților săi și abandonându-l la fața locului pe un alt tânăr de 18 ani, pasager în autoturism, care a rămas încarcerat.
Evenimentul rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23.30, pe DJ 178D, în Cajvana. Din ancheta poliției rezultă că șoferul de 18 ani, Vasile Ciotu, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o curbă la stângă, bolidul lovindu-se de podeț. La fața locului au intervenit pompierii militari de la Garda de intervenție Solca și de la Detașamentul de pompieri Rădăuți, pasagerul din dreapta, Toader B., de 18 ani, fiind extras din mașină de echipajul specializat în descarcerare și transportat la Spitalul municipal Rădăuți. Poliția precizează că șoferul a fost depistat la domiciliul părinților săi, în Cajvana, la momentul la care a fost verificat cu etilotestul având o concentrație de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
„În cauză se efectuează cercetări față de tânărul de 18 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autoturism de către o persoană care are o alcoolemie mai mare de 0,80g/l alcool pur în sânge și părăsirea locului accidentului”, a precizat subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis