Un tânăr care conducea cu viteză excesivă a provocat un accident în care au fost răniți doi minori

Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc luni dimineață, în comuna Volovăț, doi minori care erau pasageri în autoturisme fiind răniți, din fericire nu grav. Accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive cu care rula un tânăr în vârstă de 31 de ani, la volanul unui Mercedes-Benz cu numere de Marea Britanie.
Conform anchetei poliției, un tânăr în vârstă de 31 de ani, localnic din Volovăț, circula la volanul unui Mercedes-Benz pe strada Cuza Vodă din sat, avându-i ca pasageri, în spate, pe doi minori.
Pe fondul vitezei excesive pentru acea porțiune de drum, șoferul de 31 de ani a acroșat un BMW care venea din sens opus, iar în urma impactului Mercedesul a ricoșat într-un VW, condus tot din sens opus de o localnică în vârstă de 32 de ani, care avea și ea un minor în mașină.
În urma impactului, Mercedesul a fost proiectat în șanț.
Au fost răniți ușor în urma impactului unul dintre copiii din Mercedes și copilul din VW, rezultă din cercetarea poliției.
De amintit și că toți cei trei șoferi implicați în accident aveau alcoolemia 0.

Recomandări

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani