Un tânăr beat și fără permis s-a izbit cu mașina într-un gard

Postul de poliție Pătrăuți a fost sesizat joi, la ora 16.31, despre faptul că, pe raza localității, un autoturism a distrus gardul unui imobil.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la ora 15.00, un tânăr de 18 ani, din localitate, a condus autoturismul unei alte persoane, cu acordul proprietarului, pe raza localității, și, pe fondul lipsei de experiență, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrând în gardul și imobilul unui localnic.În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar numerele provizorii ale autoturismului sunt expirate din data de 27 octombrie.Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști