Tragic

Un șofer de 18 ani a intrat cu mașina în doi copii. Unul dintre ei a murit

Un șofer în vârstă de 18 ani a provocat un cumplit accident rutier, după ce a scăpat de sub control mașina cu care se deplasa și a intrat în doi copii care se aflau pe marginea drumului. În urma impactului unul dintre copii a murit, iar al doilea a ajuns la spital. Accidentul s-a înregistrat ieri, în jurul orei 15.45, pe un drum comunal din satul Gura Putnei, comuna Putna.
Conform datelor preliminare de anchetă, Iliuță Crețan, tânărul șofer, conducea un autoturism Audi A 4 pe raza localității de domiciliu și a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, în zona bisericii din sat. Autoturismul a ieșit în decor, lovindu-i în deplasarea sa necontrolată pe cei doi copii, unul în vârstă de 9 ani și unul de 10 ani, care se aflau pe acostamentul drumului. Primul dintre copii a fost lovit în plin, rămânând căzut pe carosabil, în stare de inconștiență. La fața locului a ajuns personal medical SMURD, care a încercat manevre de resuscitare. Din păcate, copilul nu și-a mai revenit, după câteva zeci de minute fiind declarat decesul acestuia.
Al doilea copil a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți. Din primele evaluări medicale nu a rezultat că minorul ar avea leziuni grave, însă acesta urma să fie supus unor investigații suplimentare.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat, aseară, că din verificările efectuate rezultă că tânărul este posesor de permis de conducere valabil, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat alcoolemie 0. Conform procedurilor, șoferului i-au fost recoltate și probe biologice.
Pe numele conducătorului auto va fi întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”. Cel mai probabil, având în vedere că șoferul nu are nici un fel de circumstanțe agravante, acesta va fi cercetat în stare de libertate.
Cercetările sunt continuate de polițiștii de la Biroul Rutier Rădăuți, pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare