Sfidare

Un șofer cu două dosare penale pentru alcool și conducere fără permis, prins din nou în trafic

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Gălănești a fost prins la volanul unei mașini, pe raza municipiului Rădăuți, deși avea permisul de conducere reținut, fiind cercetat în două dosare penale privind infracțiuni rutiere.
Marți, în jurul prânzului, polițiștii au oprit pentru control, în Piața Unirii, un autoturism al cărui conducător nu avea fixată centura de siguranță. Șoferul nu a prezentat nici un document, declarând că le-a uitat la domiciliu. El le-a spus polițiștilor că se numește Mircea Cucoș, are 26 de ani, și este din comuna Gălănești, posedând permis de conducere valabil pentru categoria „B,C,E”.
Întrucât agentul-șef Gigi Ursan avea unele suspiciuni cu privire la identitatea conducătorului auto, s-a decis conducerea acestuia la sediul poliției, unde, în urma verificării în evidențe s-a stabilit că de fapt acesta se numește Mihai Cucoș, în vârstă de 30 de ani, din comuna Gălănești, iar persoana a cărei identitate și-a substituit-o este vărul său.
Mihai Cucoș, precizează Poliția, avea permisul de conducere reținut pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă din 2010, ulterior, în 2011, fiindu-i întocmit dosar de cercetare penală și pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.
Tânărului i s-a întocmit un nou dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, respectiv „fals privind identitatea”.

Recomandări

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat
Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat