Un șofer beat a accidentat un pieton care a fugit de la fața locului

Acooltest
Acooltest

Duminică, la ora 21.38, IPJ Suceava a fost sesizat prin 112 de un bărbat de 44 de ani, din comuna Dărmănești, despre faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, a surprins și accidentat o persoană care a fugit de la fața locului.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul din localitatea Măreția spre comuna Dărmănești, bărbatul de 44 de ani a acroșat un pieton care circula în același sens, pe partea dreaptă a străzii, și care, după ce a căzut, s-a ridicat și a fugit. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma cercetărilor efectuate de polițiști, victima a fost identificată luni ca fiind un minor de 16 ani, din comuna Dărmănești, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat.”Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurările producerii accidentului rutier”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor