Taxe și impozite

Un sfert dintre contribuabilii rădăuțeni și-au plătit dările locale

Chiar din primele zile ale anului, o mare parte dintre rădăuțeni și-au plătit taxele pentru a scăpa de o grijă, dar și pentru a beneficia de bonificația de zece la sută, bonificație valabilă până la finele lunii în curs, la 31 martie, în cazul achitării integrale a dărilor locale. Calitatea de buni contribuabili a localnicilor a fost confirmată și în acest an, prin numărul ridicat de cetățeni care și-au achitat impozitele pe clădiri, taxele auto și impozitele pe teren pentru anul în curs, la această dată aproape 25 la sută dintre aceștia fiind cu plățile la zi.
Directorul Serviciului Taxe și Impozite din Primăria municipiului Rădăuți, Silviu Ursescu,a declarat, ieri, că „mai bine de 24 la sută dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat dările către primărie, ceea ce a determinat acordarea unor bonusuri consistente. La fel ca în anii din urmă, locuitorii municipiului s-au achitat de aceste obligații, chiar dacă a trecut o perioadă scurtă de la startul campaniei de încasări a dărilor locale. Pot spune că acest nivel ne clasează printre primele localități din județ, meritul revenindu-le cetățenilor municipiului”.

Recomandări

Cozi la emiterea de abonamente de parcare pentru riverani, în prima zi în care s-a dat startul pentru zonele de pe 6 Noiembrie și Mărășești

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Colectarea separată a deșeurilor de către populație este esențială pentru o reciclare performantă și poate duce chiar și la o reducere a taxei de salubrizare

Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator
Operatorul de salubrizare Ritmic Com nu va mai ridica pubelele care conțin deșeuri separate necorespunzator