Un senator și un secretar general de la Interne, audiați în legătură cu afaceri nelegale



Senatorul PDL Mircea Banias și Laurențiu Mironescu, numit în funcția de secretar general al MAI în 5 ianuarie 2011, sunt suspectați într-un caz de evaziune fiscală cu produse aduse în Portul Constanța, cercetarea fiind începută de Parchetul Capitalei și declinată DNA din cauza prejudiciului, care în două luni a atins un milion de euro, potrivit unor surse judiciare.
Ancheta Direcției Naționale Anticorupție are în atenție 40 de persoane care, prin intermediul unor firme, au fost implicate în importuri nelegale de mărfuri din diferite țări, prin Portul Constanța, inclusiv prin Oil Terminal, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Laurențiu Mironescu, fostul secretar general al MAI, a fost luat de anchetatori, ieri, în jurul orei 13.15, de la locuința sa din Eforie Sud, pentru a fi adus la DNA, în București, anchetatorii ridicând din casa acestuia mai multe documente și un computer.
Locuința lui Laurențiu Mironescu a fost percheziționată, ieri, de anchetatori începând cu ora 6.00, în prezența acestuia.
Perchezițiile s-au încheiat în jurul orei 13.15, când anchetatorii au părăsit locuința lui Mironescu împreună cu acesta.
De asemenea, din vila pe care Mironescu o are la Eforie Sud au fost ridicate mai multe documente și un calculator.
Ministrul de Interne, Traian Igaș, a anunțat, ieri la prânz, că l-a demis din funcția de secretar general al MAI pe Laurențiu Mironescu, în urma implicării acestuia în fraudele din Portul Constanța.
Boc a semnat deciziile prin care Laurențiu Mironescu este înlocuit în MAI cu Alexandru Dumitrana
Premierul Emil Boc a semnat deciziile prin care Laurențiu Mironescu este eliberat din funcția de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, iar postul este preluat de Alexandru Dumitrana, până în prezent secretar general adjunct în minister.
Ambele decizii au intrat luni seara în vigoare, fiind publicate în Monitorul Oficial.
Ministrul de Interne, Traian Igaș, a anunțat, ieri la prânz, că l-a demis din funcția de secretar general al MAI pe Laurențiu Mironescu, în urma implicării acestuia în fraudele din Portul Constanța.
Senatorul PDL Mircea Banias, pus oficial sub acuzare
Senatorul PDL Mircea Banias a declarat, ieri, la ieșirea de la DNA, că a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție, pentru trafic de influență.
Mircea Banias a declarat jurnaliștilor că nu înțelege de ce a fost pus sub urmărire penală, susținând că nu a discutat nici un moment cu lucrători ai Portului Constanta și nu cunoaște absolut nimic despre transportul cu produse din China.
Întrebat dacă îl cunoaște pe Laurențiu Mironescu, senatorul a spus că e prieten cu acesta, iar din anul din 2005 dețin împreună părți sociale la o societate cu specific maritim.
În ce privește legătura cu Emil Banias, senatorul a arătat că fratele său și el au înființat o fundație tot cu specific maritim din care parlamentarul s-ar fi retras în urmă cu doi ani.
Senatorul Banias a fost adus de polițiști ieri, la ora 9.00, la Direcția Națională Anticorupție, unde i s-au prezentat acuzațiile care i se aduc, parlamentarul ieșind de la audiere în jurul orei 11.50.
Secția de combatere a corupției din cadrul Direcției Națională Anticorupție (DNA) face investigații cu privire la senatorul PDL de Constanța Mircea Banias și secretarul general al MAI, Laurențiu Mironescu, parlamentarul fiind adus, ieri, pentru a fi audiat la sediul DNA – Structura Centrală.
Suspectați într-un caz privind evaziune fiscală cu produse petroliere
Mircea Banias și Laurențiu Mironescu sunt suspectați într-un caz de evaziune fiscală cu produse petrolier aduse în Portul Constanța, cercetarea fiind începută de Parchetul Capitalei și declinată DNA din cauza prejudiciului, care în două luni a atins un milion de euro, potrivit unor surse judiciare.
Dosarul privind transporturile ilegale de mărfuri de contrabandă venite din China, în care ieri au fost făcute percheziții, ar fi pornit de la o anchetă preluată în lucru, inițiat, de către Parchetul Tribunalului București, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Conform surselor citate, în acest dosar ar fi fost arestate preventiv trei persoane, între care un „boschetar”, fiind investigate fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere.
Sursele citate au precizat că zeci de vase cu țiței au fost aduse în Portul Constanța, unde nu au fost verificate corespunzător ca urmare a presupuselor intervenții făcute de senatorul PDL de Constanța Mircea Banias și secretarul general al MAI, Lurențiu Mironescu, precum și de alți lucrători vamali.
În ce privește modul de operare, sursele judiciare au arătat că persoane interesate, prin intermediul unor firme fantomă, aduceau produse petroliere categoria „motorină” care fie nu erau vămuite, fie erau vămuite la o altă categorie, ce nu presupunea accizarea, iar ulterior acestea erau vândute pe piața neagră.
Acest dosar a fost instrumentat inițiat de procurorii Parchetului Tribunalului București, fiind ulterior declinat Direcției Naționale Anticorupție, din cauza specificului infracțiunilor cercetate, respectiv evaziunea fiscală, și din cauza prejudiciului care în numai două luni a atins de un milion de euro, fapt ce a atras procedural competența DNA, au mai spus sursele judiciare.
Potrivit surselor citate, la momentul la care cauza se afla în lucru la Parchetul Capitalei, în dosar s-a reușit arestarea preventivă a trei persoane, respectiv a „boschetarului” și a altor două persoane din spatele acestuia, o alta fiind lăsată în libertate de către instanță.
Zeci de percheziții au loc, ieri dimineață, în București și Constanța, fiind vizată și casa secretarului general al Ministerului Administrației și Internelor Laurențiu Mironescu. La descinderi participă polițiști de frontieră, coordonați de procurori DNA, acțiunea începând la ora 6.00.
Reprezentanți ai Poliției de Frontieră au declarat pentru MEDIAFAX că aproximativ 50 de percheziții au loc în Constanța și în Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală și contrabandă instrumentat de Poliția de Frontieră în octombrie 2010.
Perchezițiile – 25 în Constanța și 25 în București – vizează aducerea la audieri, la sediul DNA, a mai multor persoane, printre care senatorul PDL Mircea Banias, fost director al Administrației Porturilor Constanța, și secretarul general al MAI Laurențiu Mironescu, au declarat surse judiciare.
Secția de combatere a corupției din Direcția Națională Anticorupție (DNA) face investigații cu privire la senatorul PDL de Constanța Mircea Banias și secretarul general al MAI, Laurențiu Mironescu.
Senatorul Mircea Banias a fost deja adus la DNA – Structura Centrală, pentru a fi audiat.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX că pe adresa Senatului nu a sosit până acum nicio solicitare de la DNA sau Parchetul instanței supreme pentru percheziții în cazul senatorului PDL Mircea Banias.
Potrivit articolului 72 din Constituție, parlamentarii nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.
„În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri”, potrivit articolului 72 din Constituție.
Polițiștii de frontieră au făcut, ieri dimineață, percheziții și în clădirea vămii Agigea Sud, precum și la sediul Romtrans din localitate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
De asemenea, în cadrul descinderilor au fost vizați șefii vămilor din Constanța și din București, precum și mai mulți vameși și un polițist de frontieră de la Transporturi Navale din Constanța.
Aceștia sunt suspectați de implicare într-un dosarul instrumentat de Poliția de Frontieră încă din octombrie 2010, privind transporturi ilegale de mărfuri de contrabandă venite din China, prin porturile de la Marea Neagră, în containere.