Un ofițer român a fost ucis în Afganistan, iar alți patru militari români au fost răniți, ieri dimineață, potrivit Ministerului Apărării. Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în jurul orei 7.45 (ora României).
Căpitanul Iuliu-Vasile Unguraș conducea o misiune de patrulare, formată din patru autovehicule Humvee , din cadrul Batalionului 21 Manevră, pe autostrada A1, Kandahar – Kabul. La 20 de kilometri nord-est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, ofițerul și-a pierdut viața, iar alți patru militari români au fost răniți.
După atac, zona a fost securizată, iar militarii răniți au fost evacuați la spitalele militare din Lagman și Kandahar. În prezent starea răniților este stabilă, doi dintre ei aflându-se internați în spitalul militar din Kandahar. Deocamdată nu s-a luat o decizie în privința unui eventual transfer la spitalul bazei militare de la Ramstein (Germania).
Căpitanul Vasile Unguraș avea 32 de ani, era căsătorit și avea doi copii.
Ofițerul Iuliu Vasile Unguraș este cel de-al treilea militar român ucis în Afganistan în acest an.
Un alt ofițer român, Petre Tiberius, a fost ucis în Afganistan săptămâna trecută, vineri dimineață, într-un schimb de focuri de armă cu insurgenții. Ofițerul era din Târgu Mureș, avea 33 de ani, era căsătorit și avea un copil.
Din 2003, de la începutul participării României la misiunea NATO din această țară, zece militari români au fost uciși în Afganistan:
Iosif Silviu Fogorași (11 noiembrie 2003)
Mihai Anton Samoilă (11 noiembrie 2003)
Narcis Șonei (24 aprilie 2005)
Ionel Gheorghiță Drăgușanu (20 iunie 2006)
Aurel Marcu (6 octombrie 2007)
Ionuț Cosmin Sandu (20 martie 2008)
Claudiu Marius Covrig (13 iunie 2008)
Dragoș Traian Alexandrescu (31 august 2008)
Claudiu Chira (26 ianuarie 2009)
Petre Tiberius (3 aprilie 2009) În prezent, România are în Afganistan 956 de cadre, potrivit MapN, iar militarii români din forțele pentru operații speciale acționează în cadrul ISAF în zona de est a Afganistanului.