Un tragic accident rutier s-a petrecut sâmbătă la Voitinel, după ce un autoturism Dacia Logan, scăpat de sub control într-o curbă, s-a izbit într-un stâlp de beton. În urma impactului, toți cei trei bărbați care se aflau în mașină au rămas încarcerați. Din păcate, unul dintre ei, șoferul, nu a putut fi salvat, când a fost extras din mașină fiind deja în stop cardio-respirator. Bărbatul de la volan, un localnic în vârstă de 58 de ani, Alexandru Coroamă, care conducea un autoturism înmatriculat în Prahova, a pierdut controlul asupra volanului într-o cubă ușoară, în condiții greu de explicat, la fața locului nefiind găsite urme de frânare. Echipajul de descarcerare al pompierilor i-a scos în viață din mașină pe ceilalți doi bărbați. Dacă unul avea leziuni superficiale, pasagerul din dreapta șoferului avea un traumatism grav la cap și o fractură la un picior. Accidentul s-a petrecut la 48 de ore după o altă tragedie înregistrată în zona Rădăuți. Joi seară, un tânăr în vârstă de 17 ani, din Volovăț, care conducea un autoturism cu volan pe partea dreaptă, a murit după ce a scăpat mașina de sub control, pe fondul vitezei excesive. Autoturismul a lovit un cap de pod și s-a răsturnat de mai multe ori. În urma accidentului a mai fost rănit un minor în vârstă de 15 ani, pasager în autoturism.






