Un faliment necontrolat al Greciei ar avea costuri de peste 1.000 de miliarde de euro pentru economia internațională, potrivit unui document transmis de Institutul pentru Finanțe Internaționale (Institute of International Finance -IIF) liderilor europeni, transmite AFP.
IIF, care a negociat în numele băncilor comerciale cu guvernul de la Atena pentru restructurarea datoriei statului elen, consideră că Banca Centrală Europeană ar fi puternic afectată, prin expunerea pe datoria Greciei, dar și prin măsurile pe care ar trebui să le adopte pentru a evita contagiunea la alte state slabe din Europa, se arată în documentul IIF, obținut de Athens News.
Intrarea Greciei în incapacitate de plată ar amenința direct cu destabilizarea Portugaliei, Irlandei, Italiei și Spaniei.
Organizația estimează necesarul de recapitalizare la circa 160 de miliarde de euro. Economia europeană va fi afectată de un faliment al Greciei inclusiv prin încetinire și declinul veniturilor din taxe.
Raportul obținut de Athens News a fost transmis liderilor europeni pe 18 februarie, înainte de decizia de a lansa programul de restructurare a datoriilor statului elen, anunțat la sfârșitul anului trecut.
„Având în vdere aceaste traume financiare, este dificil să ne imaginăm că Grecia va rămâne un membru funcțional al zonei euro în cazul unui faliment dezordonat”, se arată în raport.
IIF, cu sediul la Washington, include peste 400 de instituții financiare din circa 70 de țări, inclusiv patru din Grecia.