Tragedie în Vinerea Mare

Un copil de aproape 5 ani, accidentat mortal după ce a ieșit dintr-o curte în drum

O familie din comuna Grămești a fost lovită de o tragedie fără margini în Vinerea Mare, un copil de nici 5 ani fiind accidentat mortal de o mașină. Nenorocirea s-a petrecut în jurul orei 15.10, pe DJ 291A, în comuna Grămești.
Din primele date de anchetă ale poliției rezultă că Mihai Mihail, un localnic în vârstă de 35 de ani, care conducea un Audi A6, pe direcția Siret-Grămești, l-a acroșat din lateral pe minorul Denis Cozariuc, care a ieșit pe carosabil din curtea unei locuințe. Din nefericire, în urma impactului copilul a fost proiectat violent la câțiva metri distanță, fără a avea vreo șansă de supraviețuire. Micuțul urma să împlinească vârsta de 5 ani luna viitoare, pe 10 mai.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliția va continua ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia. În prima fază a anchetei culpa nu se îndreaptă și spre șofer. Abia în urma unei expertize de specialitate se va putea stabili viteza cu care se deplasa acesta în localitate și dacă avea cum evita tragedia.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice