Anchetă poliție

Un bărbat și-a rupt piciorul în timp ce traversa strada prin fața Pieței Mari

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a suferit o fractură de femur după ce, susține el, a fost accidentat de o mașină în timp ce traversa strada Petru Rareș din municipiul Suceava, pe trecerea de pietoni din fața Pieței Mari. Polițiștii au deschis o anchetă, însă iau în calcul și varianta ca bărbatul să fi căzut fără a fi lovit de o mașină. Asta în condițiile în care bărbatul era băut, nu au fost identificate urmele unui accident și nici martori care să fi văzut ceva.
Presupusul accident a avut loc marți, în jurul orei 13.00, fiind sesizat poliției câteva ore mai târziu.
Polițiștii au constatat că bărbatul, Constantin C., din comuna Todirești, era în stare de ebrietate, aparatul etilotest indicând o concentrație de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
La Spitalul Județean bărbatul a fost diagnosticat cu „fractură femur stâng”, medicii estimând că necesită pentru vindecare aproximativ 50 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu apar complicații.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan