„Îndrumări de toamnă” „Toate semănăturile trebuie făcute în arături adânci de toamnă. Arăturile adânci de toamnă înmagazinează multă umezeală, rețin zăpada, favorizează înmulțirea rădăcinilor, care primesc plantele dintr’un volum mai…
Ziua Mondială a Educației va fi marcată de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava și Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina prin…
Juriul celei de-a XI-a ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina – Mileniul III”, manifestare organizată sub egida Consiliul Județean Suceava de Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina, sub…
Septuagenarul sucevean Ștefan Danilevici, inginerul pensionar afectat de boala Parkinson care și-a găsit echilibrul interior în pictură, a deschis joi o expoziție personală la „Galeria Tuturor – fără resentimente”, din…
La Dom Polski Suceava va avea loc mâine, 4 octombrie a.c., la ora 12.00, vernisajul expoziției de pictură cu genericul „Parfum de toamnă”, realizată de pictorul Alexandru Irimia. Artistul, în…
În urma materialului de ieri publicat în Monitorul de Suceava, în care proprietara a două case devastate de mai mulți indivizi la sfârșitul săptămânii trecute, dar și tânărul care avea…
După aproximativ două săptămâni de anchetă în cazul tentativei de omor din centrul municipiului Suceava, când un șofer de taxi a fost bătut cu sălbăticie de mai mulți indivizi, ieri…
Polițiști de la Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, fac cercetări cu privire la moartea suspectă a unei femei din comuna Râșca, găsită fără suflare, miercuri seară, în șura…
Fără punct după șase etape disputate, handbaliștii echipei Clubului Sportiv Universitar din Suceava au o nouă deplasare dificilă, pe terenul celor de la Potaissa Turda. Partida este programată mâine, de…
Dumneavoastră ați ascultat noul imn al echipei naționale de fotbal? Până mai ieri, nici eu. Auzisem că este „comis” de Iris, formația cu care am început să dau din cap…
Rapidul abordează partida de sâmbătă, de pe Areni, cu Unirea Slobozia, din postura de singură echipă participantă în primele două eșaloane din România care nu a cunoscut înfrângerea în sezonul…
Sorții au decis! Formația locală Rapid Suceava se va confrunta cu gruparea de Liga I Petrolul Ploiești în optimile de finală ale Cupei României la fotbal. Partidele din această fază…
Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Suceava dezaprobă „atitudinea defăimătoare” și cere deschiderea unei anchete imediate în cazul profesoarei Liliana Ciuruș, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni, care,…
Compania E.ON interzice afișajul electoral pe instalațiile de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale. E.ON Moldova Distribuție și E.ON Gaz Distribuție nu au avizat montarea de materiale electorale…
Până pe 10 octombrie, copiii și tinerii talentați din România, Ucraina și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, pot să se înscrie la Festivalul –…
Nevăzătorii suceveni vor beneficia de calculatoare cu software specific, cititoare în sistem Braille, achiziționate din bani europeni. Acest lucru este posibil pe baza unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, proiect…
Aproape 1.500 de cărți au fost donate Școlii Gimnaziale Berchișești, în cadrul Campaniei „Biblioteca, locuința sufletului meu”. Printre donatorii de carte, instituții și persoane fizice, s-au numărat Biblioteca „I.G. Sbiera”,…
Controlul medical al preșcolarilor și elevilor efectuat la fiecare început de an școlar arată că râia și păduchii încă există în școlile și grădinițele din județul Suceava. Vestea bună este…
Vaccinarea antihepatitică a tuturor copiilor cu risc de îmbolnăvire, în urma descoperirii unui focar de hepatită A la Burla, a decurs fără nici un fel de probleme. Medicul de familie…
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că aproape 1.500 de suceveni vor participa la tragerea la sorți pentru desemnarea președinților secțiilor de votare din județul Suceava pentru alegerile prezidențiale…
Astăzi se dă startul, în mod oficial, la campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Primul tur al alegerilor pentru funcția de președinte al României va avea loc în data de 2…
Astăzi, Iulius Mall Suceava sărbătorește Ziua Internațională a Zâmbetului printr-o campanie veselă, de creștere a optimismului la români. Astfel, întreaga zi, clienții zâmbitori ai Iulius Mall vor fi răsplătiți cu…
Locuitorii a șase străzi din comuna suceveană Ipotești nu au apă rece de miercuri seara, după ce o avarie s-a produs la conducta de apă potabilă la care sunt racordați.…
Suceava se va împodobi cu ornamente noi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Primarul Ion Lungu a anunțat că a alocat un buget de aproximativ 200.000 lei (două miliarde de lei…
Primăria Suceava intenționează să acceseze un credit de 5,2 milioane de lei (aproximativ 1,2 milioane de euro), pentru a demara o serie de investiții care au rămas la stadiul de…
Sâmbătă, începând cu ora 17.00, la skatepark-ul de pe strada Universității, Asociația „Suceava Noastră” va premia cele mai valoroase lucrări de graffiti realizate de tinerii suceveni. Juriul care va stabili…
Bobocii Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) au primit invitația de a participa la un dialog cu cei din conducerea instituției, o întâlnire informală în cadrul căreia cei care au…
De la începutul acestui an, angajații din învățământul sucevean, în speță cei din unitățile școlare din municipiul Suceava, au primit cu țârâita sumele aferente datoriilor salariale pe care le-au câștigat…
Comedia românească „America, venim!” va rula și astăzi, începând cu orele 18.00 și 20.00, în Auditorium-ul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). Biletele pot fi achiziționate la intrare în…
În perioada 8-20 octombrie, la invitația Asociației Pachamama Româniași a Asocialției Heritage – Partener UNESCO, John Perkins va conferenția în mai multe centre universitare din țară, printre care și Universitatea…
De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învrednicindu-mă, mulțumire Îți aduc Ție, Dumnezeule al îndurărilor și a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat…
Singurătatea, dar și lipsurile financiare au măcinat-o. Într-o vineri, la început de februarie 2014, a fost la Sfântul Maslu. Apoi, ajungând acasă, a crăpat câteva lemne afară, în frig, a…
Campania electorală pentru primul tur al prezidențialelor din 2 noiembrie începe vineri, 3 octombrie, la ora 00.00, va dura 30 de zile și se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la…
Primarul Radu Mazăre susține că are “documente devastatoare” pentru DNA, primite de la Ministerul Justiției din Liechtenstein și pe care le va depune la ICCJ, iar în baza acestora va…
Urșii, lupii și pisicile sălbatice care pun în pericol siguranța publică pot fi vânați și în afara perioadelor stabilite prin lege, i-a informat ministrul Mediului Attila Korodi pe prefecții și…
Prima stație de filtrare a aerului din România, care va reține particulele de praf și va returna aerul curat pe o rază de 350 de metri, a fost montată, joi,…
Radu Iordăchel a demisionat, joi, de la conducerea Institutului Cantacuzino, după ce Guvernul a aprobat trecerea instituției din coordonarea Ministerului Sănătății la Ministerul Educației, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu, informează…
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus a declarat, joi, că este adept „în totalitate” al autostrăzilor, afirmând că îi place să șofeze cu viteză, motiv pentru care i-a fost suspendat permisul, el…
La Dom Polski Suceava va avea loc sâmbătă, 4 octombrie a.c., la ora 12.00, vernisajul expoziției de pictură cu genericul „Parfum de toamnă”, realizată de pictorul Alexandru Irimia. Artistul, în…
Ministrul federal al Muncii din Germania, Andrea Nahles, a declarat joi, la București, că românii care lucrează în Germania sunt bine integrați pe piața muncii și în societate, demnitarul adăugând…
Fostul lider al galeriei steliste Gheorghe Mustață a fost condamnat definitiv de instanța supremă la șapte ani și șase luni de închisoare, în dosarul de violență, tentativă la omor și…
Nevăzătorii suceveni vor beneficia de calculatoare cu software specific, cititoare în sistem Braille, achiziționate din bani europeni. Acest lucru este posibil pe baza unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, proiect…
Până pe 10 octombrie, copii și tineri talentați din România, Ucraina și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani, pot să se înscrie la Festivalul –…
UPDATE: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus joi reținerea pentru 24 de ore a fraților Decebal și Traian Turu, precum și a lui Răzvan Neacșu, pentru tentativă…
Compania E.ON interzice afișajul electoral pe instalațiile de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale. E.ON Moldova Distribuție și E.ON Gaz Distribuție nu au avizat montarea de materiale electorale…
Parlamentarul creștin-democrat Günter Krichbaum, șeful Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german, consideră că Ungaria, România și Bulgaria nu riscă o „putinizare”, dar vede unele motive de îngrijorare în ceea…