Medicul de familie din Șerbăuți Florin Haidamac, doctor-scriitor, a lansat recent campania „Unii lângă alții la Dispensarul SF”. Sensibil la multe, după cum spune dr. Haidamac, dar în special la…
O explozie puternică s-a înregistrat sâmbătă la amiază pe Aleea Jupiter din cartierul sucevean George Enescu. Trei guri de canal au fost aruncate în aer de forța deflagrației, iar două…
Liderul grupului PSD din Consiliul Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că este neplăcut surprins de faptul că județul Suceava a primit bani puțini de…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, face apel la unitate în Regiunea de Nord-Est, astfel încât cele șase județe componente, Suceava, Iași, Botoșani, Bacău, Vaslui și Neamț, ”să funcționeze ca…
Grupul aleșilor PSD din Consiliul Județean Suceava va propune în viitoarea ședință a deliberativului județean un proiect de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar, din Fondul de rezervă al instituției,…
Bilanțului încheiat la finele semestrului I din anul 2016, în ceea ce privește veniturile proprii la bugetul local, arată că 60 la sută dintre contribuabilii rădăuțeni și-au achitat dările locale.…
Am obosit să vă tot scriu despre nedreptăți. Despre nemulțumirile pe care le avem toți. Despre speranțele pe care le cărăm cu noi mereu, chiar dacă nu recunoaștem. Nu mai…
Manifestările culturale sucevene cu genericul „Sărbătorile Memoriei” au înregistrat joi un nou episod al cărui protagonist a fost generosul risipitor de metafore Roman Istrati. O „incredibilă parabolă a contemporaneității est-europene”…
Managerul Centrului Cultural Bucovina (CCB), Viorel Varvaroi, a prezentat vineri, într-o conferință de presă, raportul de activitate al instituției pe primul semestru al anului 2016. „Pe primele șase luni ale…
„Din trecutul nostru” „Generalul Spleny, primul guvernator al Bucovinei, știe a aprecia deplin însemnătatea școalei, nu numai ca mijloc de luminare, ci prin aceasta de cucerire și de consolidare de…
Nu comentez (deocamdată), ci doar semnalez: cotidianul egiptean Hurriyet Daily declară roșia aliment interzis islamiștilor. Iată citatul:”Este interzis a mânca tomate (roșii), pentru că ele sunt alimente creștine. Tomata (roșia)…
Astăzi și mâine avem nițică treabă în fața televizoarelor, cea mai importantă dintre ele fiind cea care se desfășoară ultima și care e posibil să se încheie în ziua următoare,…
SC Drumuri și Poduri SA Suceava trebuie să intre în faliment. Cel puțin asta au decis creditorii care s-au întrunit joi după-amiază și cu un vot unanim au trimis societatea…
Un sucevean depune eforturi pentru normalizarea relațiilor dintre România și Rusia, demersuri care sunt cu atât mai lăudabile cu cât se petrec într-un context nu tocmai favorabil. Tudor Afanasov, președintele…
Atacantul Mircea Negru, care a primit din partea conducerii câteva zile de vacanță în plus, s-a antrenat ieri pentru prima dată sub comanda antrenorului Adrian Iencsi. La ședința de pregătire…
Etapa a XII-a a Ligii Companiilor, întrecerea care-i aduce în prim plan pe angajații societăților comerciale sucevene, a avut drept cap de afiș confruntarea dintre Railex-Conbucovina și Egger, primele două…
Zilele acestea, orașul Amsterdam găzduiește cea de-a XXIII-a ediție a Campionatelor Europene de atletism pentru seniori. Ținând cont că reprezintă o ultimă repetiție înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio de…
Cele șase partide disputate ieri în Cupa Monitorul s-au încheiat cu succese pentru Lucian Pohoață, Mihai Macarie, Constantin Semaca, Ioan Ceucă, Gheorghe Rusu și Bogdan Apostol. Astăzi este pauză forțată…
Într-un oraș cu străzi care nu fac față adesea valorilor de trafic și care se confruntă cu o reală criză a locurilor de parcare, șoferii care trec peste orice urmă…
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a unei femei – administratorul al unei firme de exploatare forestieră, pentru infracțiunea de evaziune fiscală…
Două locuințe ale unor suceveni plecați la muncă în străinătate au fost călcate de hoți în comuna Bogdănești, în ambele cazuri autorii lăsând pagube mari în urmă. Din una din…
Polițiștii au demarat cercetări pentru comiterea a nu mai puțin de patru infracțiuni după scandalul izbucnit în seara zilei de 6 iulie în comuna Vatra Moldoviței, când o echipă de…
Un șofer în vârstă de 22 de ani, care a pătruns brusc cu autoturismul pe care îl conducea pe contrasens, a provocat un accident rutier cu trei răniți, cel mai…
Compania E.ON a constatat, încă din luna martie a anului trecut, faptul că o rețea de joasă tensiune din comuna Bilca este îmbătrânită și în stare foarte proastă, cauză din…
Direcția Județeană de Statistică Suceava a transmis o analiză demografică recentă privind populația județului, cea mai importantă concluzie care se trage fiind că fenomenul de îmbătrânire, instalat de mulți ani…
Artistul plastic rădăuțean Traian Postolache a încetat din viață. Acesta s-a născut pe 7 septembrie 1953, a urmat Facultatea de Arte Plastice din Iași, a fost bibliotecar, muzeograf, iar, în…
Mai mulți silvicultori suceveni, împreună cu angajați ai Primăriei Suceava și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au participat vineri, 8 iulie, la o acțiune de igienizare în…
Grupul artistic independent DOMINO, care în luna mai a.c. a organizat un eveniment inedit la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni (o expozitie-blitz, în aer liber, în care au fost…
Salvați Copii – Filiala Suceava va organiza duminică, 10 iulie, o campanie de strângere de fonduri în municipiul Dorohoi, cu sprijinul Primăriei Dorohoi. Acțiunea va avea loc în Piața Grigore…
204 elevi au absentat vineri, 8 iulie, de la proba la alegere a profilului și specializării, ultima din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016. Disciplinele pentru care…
Modernizarea Pieței Centrale din municipiul Suceava, proiect implementat de primărie, a inclus și achiziționarea a 15 vitrine frigorifice destinate raionului de lactate pentru a asigura în sfârșit condițiile de vânzare…
Fostul președinte al Consiliului Județean Suceava Cătălin Nechifor a dat, ieri, într-o conferință de presă, explicații în privința schimbărilor de personal și angajărilor făcute în aparatul propriu al Consiliului Județean…
Carte vândută în peste 6 milioane de exemplare, acum într-o ecranizare de excepție! Lou Clark știe o mulțime de lucruri. Știe câți pași sunt de la stația de autobuz până…
„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi…
Cu două zile înainte de Crăciun, locuitorii din Helsinki se zbat să supraviețuiască schimbărilor climaterice catastrofale. Ploaia parcă nu se mai oprește, tunelele metroului sunt inundate, mașini abandonate ard în…
„Neomodernismul românesc” reprezintă o sinteză cu studii de caz despre un curent literar important, în context național și european. Autorul a cercetat diferite surse, de la simplele însemnări de arhivă…
Franța s-a calificat în finala Campionatului European, echipa lui Didier Deschamps reușind să învingă cu 2-0 Germania lui Joachim Low, ambele goluri fiind marcate de golgheterul Antoine Griezmann. Așa cum…
Cristoph Daum a fost numit selecționerul României și a oferit primele declarații în noua funcție. Germanul de 62 de ani a vorbit despre ideile lui tactice și a subliniat faptul…
Managerul Centrului Cultural Bucovina (CCB), Viorel Varvaroi, a prezentat, într-o conferință de presă, raportul de activitate al instituției pe primul semestru al anului 2016. Așa cum a precizat el pe…
Procurorii susțin, în rechizitoriul prin care Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă, că acesta a mințit când a spus că nu are relații…
Șase copii de la centrul Sfântul Nicolae din București au intrat, vineri, în sevraj, doi dintre ei fiind duși de urgență la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, după…
Patru pasageri ai unui autoturism și trei persoane care așteptau pe o bancă dintr-o stație de autobuz din Iași au fost răniți, vineri după-amiază, după ce șoferul mașinii, care are…
Șapte suspecți, 455 de victime sau succesori ai acestora și 18 martori au fost audiați în ultimele șase luni în dosarul Mineriadei din anul 1990, a anunțat Parchetul General, printre…
În scurt timp fostul Restaurant Național situat în centrul municipiului Suceava își va recăpăta strălucirea de altădată. Proprietarul clădirii, omul de afaceri Radu Kirstiuk, și cei doi asociați ai brandului…
Reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor au organizat, joi, 7 iulie, la Camera de Comerț și Industrie Suceava, o dezbatere publică prin care s-a analizat cadrul normativ referitor la…
204 elevi au absentat vineri, 8 iulie, de la proba la alegere a profilului și specializării, ultima din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016. Disciplinele pentru care…
Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, că anunțul făcut de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg privind birgada multinațională din România arată că obiectivele Bucureștiului la summit-ul de la Varșovia…
NATO așteaptă de la România continuitate în atitudinea pro-activă față de Alianță și îndeplinirea angajamentelor care privesc investițiile în apărare, a declarat vineri pentru MEDIAFAX, ambasadorul Sorin Ducaru, asistent al…