Echipa de handbal masculin CSU Suceava a ratat o bună șansă de a încheia pe locul al cincilea actuala ediție a Ligii Zimbrilor. În penultima rundă, universitarii au cedat cu…
Bucovina Rădăuți este singura echipă suceveană care s-a impus în etapa a VII-a din play-out-ul Ligii a III-a. Echipa antrenată de Daniel Stoica a dispus cu 4-1, pe stadionul Municipal,…
Într-o partidă disputată pe stadionul Areni, liderul Ligii a IV-a sucevene, Cetatea, a zdrobit cu scorul de 10-1 pe Juniorul Salcea. Au punctat Codău (3), Marian (2), Cerlincă, Sumanariu, Netbai,…
Etapa a XV-a a Ligii Companiilor a început cu meciuri interesante. În jocul de debut, Inter Cars a trecut greu, cu 6-4, de Vivendi, după un joc foarte echilibrat și…
Săptămâna trecută, în doar câteva zile de concurs, s-au disputat deja 41 de meciuri în Cupa Monitorul. În jocul inaugural s-au aflat de-o parte și de cealaltă a fileului frații…
Săptămâna trecută s-au disputat doar patru partide în Campionatul Județean de old-boys, care s-au încheiat astfel: Mity & Friends – Camarazii Carpatis 6-2, Industrial Pizza – Urșii 6-1, JAD Consult…
Polițiștii suceveni, ajutați de cei de la Iași, au reușit să oprească, în cele din urmă, un șofer pericol public, care provocase un scandal într-o benzinărie din Suceava, iar apoi…
Polițiștii suceveni de la Economic au organizat la mijlocul săptămânii trecute, pe 30 aprilie, o acțiune care a constat în șase percheziții domiciliare, pe raza municipiilor Suceava și Fălticeni, în…
Inculpații arestați preventiv în noul dosar de corupție de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, trei polițiști și doi instructori auto în primă fază, au scăpat de arest și se…
Încălzirea accentuată a vremii a adus, în ultimele zile, un șir de accidente rutiere în care au căzut victime persoane care se deplasau pe două roți, în special bicicliști și…
Caz delicat de violență în familie la Horodnic de Sus, un bărbat agresiv și foarte agitat fiind prins de polițiști după ce a fugit de la domiciliu și apoi reținut…
Un echipaj de la Serviciul Rutier Suceava, care acționa vineri noapte în control trafic, cu radarul tip pistol, pe E 85, la Dărmănești, a înregistrat, la ora 0.38 din noapte,…
Rugby Club Gura Humorului a reușit sâmbătă o nouă victorie clară în Divizia Națională, confirmând că în acest sezon are un lot bine pregătit și puternic, care poate lupta cu…
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a votat în Cajvana, orașul său natal. La urne a fost însoțit de soția sa, Bianca, și…
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a votat în Fălticeni pentru alegerea președintelui României. Acesta a venit la secția de votare însoțit de senatorul PSD de Suceava,…
Fostul deputat Eugen Uricec a murit în cursul nopții de sâmbătă, la doar 67 de ani. Eugen Uricec a fost deputat de Suceava din partea PD și PSD și vicepreședinte…
Jandarmii au fost solicitați, sâmbătă, de către polițiști, să îndepărteze o viperă a cărei prezență a fost semnalată în zona unei pensiuni din Voroneț, în apropierea unei căi de acces,…
După centralizarea a 92,55% din procesele verbale din secțiile de votare din județul Suceava, George Simion conduce detașat, cu 49,25%, mult în fața candidatului de pe locul al II-lea, Crin…
Coordonatorul județean al AUR Suceava, Dan Filimon, și deputații AUR Veronica Grosu, Petru Negrea și Florin Pușcașu au transmis duminică seara mulțumiri alegătorilor pentru „votul de mare încredere” pe care…
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a fost catalogată de președintele Organizației Județene Suceava a PSD drept „cea mai dificilă campanie”. „În județ eu spun foarte, foarte sincer, a fost cea…
Rezultatele sondajelor la urne îl dau în unanimitate pe locul I pe candidatul AUR, George Simion, cu procente de 30% în sondajul Avangarde, 33,1% în sondajul CURS și 35% în…
Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, și-a exprimat opțiunea electorală duminică, declarând că a votat cu speranța unei schimbări fundamentale în țară. La ieșirea de la urne, edilul a transmis un…
Duminica a treia după Sfintele Paști este afierosită femeilor mironosițe – martore ale Învierii – în special, și femeilor creștine, în general. Dacă ziua de 8 Martie, atât de osanată…
Tinere, ție îți zic: Adu-ți aminte de Ziditorul tău, încrede-te în Dumnezeu și scrie poruncile Lui pe tabla inimii tale; Respectă instituția familiei, în care te-ai născut și-n care ai…
În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus…
Corpul omenesc, cel material, văzut, adică trupul, pentru întreținerea vieții pământești în bună stare, are absolută trebuință de hrană bună și bine pregătită, apă bună, limpede și aer curat. Un…
Astăzi facem pomenirea Sfintei Mare Mucenițe IRINA, care era din cetatea Maghedon în Persia (secolul al III-lea) Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenic NEOFIT, GAIE și GAIAN
Candidatul AUR, George Simion, a câștigat categoric primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Suceava. După centralizarea rezultatelor de la 563 de secții, din totalul de 564 (adică 99,82% din…
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a fost catalogată de președintele Organizației Județene Suceava a PSD drept „cea mai dificilă campanie”. „În județ eu spun foarte, foarte sincer, a fost cea…
După centralizarea a 92,55% din procesele verbale din secțiile de votare din județul Suceava, George Simion conduce detașat, cu 49,25%, mult în fața candidatului de pe locul al II-lea, Crin…
Coordonatorul județean al AUR Suceava, Dan Filimon, și deputații AUR Veronica Grosu, Petru Negrea și Florin Pușcașu au transmis duminică seara mulțumiri alegătorilor pentru „votul de mare încredere” pe care…
Rezultatele sondajelor la urne îl dau în unanimitate pe locul I pe candidatul AUR, George Simion, cu procente de 30% în sondajul Avangarde, 33,1% în sondajul CURS și 35% în…
Președintele Organizației Județene Suceava a PSD și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a votat în Cajvana, orașul său natal. La urne a fost însoțit de soția sa, Bianca și…
Jandarmii au fost solicitați, sâmbătă, de către polițiști, să îndepărteze o viperă a cărei prezență a fost semnalată în zona unei pensiuni din Voroneț, în apropierea unei căi de acces.…
După ce zilele trecute a cucerit titlul național la handbal masculin tineret, CSU Suceava a reușit să câștige duminică după-amiază și medalia de aur a Campionatului Național de Juniori I.…
Polițiștii suceveni, ajutați de cei de la Iași, au reușit să oprească, în cele din urmă, un șofer pericol public, care provocase un scandal într-o benzinărie din Suceava, iar apoi…
Prezența la vot în mediul urban din județul Suceava se menține mai redusă decât cea din mediul rural. În orașe, care sunt bazine electorale mari, au votat până la ora…
Rugby Club Gura Humorului a reușit sâmbătă o nouă victorie clară în Divizia Națională, confirmând că în acest sezon are un lot bine pregătit și puternic, care poate lupta cu…
Prezența la vot la această oră în județul Suceava este de 24,15%, un număr de 145.845 de alegători exprimându-și deja opțiunea de vot. Dintre cei 608.202 alegători înscriși în listele…
Un echipaj de la Serviciul Rutier Suceava, care acționa vineri noapte în control trafic, cu radarul tip pistol, pe E 85, la Dărmănești, a înregistrat, la ora 0.38 din noapte,…
Inculpații arestați preventiv în noul dosar de corupție de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, trei polițiști și doi instructori auto în primă fază, au scăpat de arest și se…
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Cristian Popescu Piedone, a votat în Fălticeni pentru alegerea președintelui României. Acesta a venit la secția de votare însoțit de senatorul PSD de Suceava,…
Caz delicat de violență în familie la Horodnic de Sus, un bărbat agresiv și foarte agitat fiind prins de polițiști după ce a fugit de la domiciliu și apoi reținut…
Încălzirea accentuată a vremii a adus, în ultimele zile, un șir de accidente rutiere în care au căzut victime persoane care se deplasau pe două roți, în special bicicliști și…
Primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, și-a exprimat opțiunea electorală duminică, declarând că a votat cu speranța unei schimbări fundamentale în țară. La ieșirea de la urne, edilul a transmis un…
Cea mai ridicată prezență la vot în județul Suceava, de 18,31%, s-a înregistrat, la ora 11.00, în comuna Capu Câmpului. Au votat în număr mare, respectiv 17,62%, și alegătorii din…
Fostul deputat Eugen Uricec a murit în cursul nopții de sâmbătă, la doar 67 de ani. Eugen Uricec a fost deputat de Suceava din partea PD și PSD și vicepreședinte…
Prezența la urne în județul Suceava a fost, la ora 9.30, de 5,07%, sub media națională, care este de 6,31%. Cumulată cu prezența din diaspora, cifra totală crește la 8,63%.…