Udrea vrea ca hotelurile RAAPPS să fie scoase la vânzare



Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat marți la o întâlnire cu reprezentanții turoperatorilor, că dorește ca hotelurile Regiei Autonome-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) să fie scoase la vânzare.
„Sunt foarte multe structuri de turism care ar trebui vândute. Probabil că se va scoate la vânzare patrimoniul RAAPPS”, a spus Udrea.
Ea a adăugat că unele hoteluri RAAPPS aflate în paragină sunt surse de venituri doar pentru directorii temporari ai acestora.
Udrea a amintit și de hotelurile Bradu din Covasna și Triumf din București, aflate în patrimoniul statului și care ar trebui scoase la vânzare.
„Să se facă transparent, prin licitație publică, națională sau internațională, numai să se vândă aceste hoteluri. Am ratat câteva ocazii ca mari lanțuri hoteliere să ajungă în București și să investească aici, pentru că statul nu a fost suficient de prompt în a da drumul acestor vânzări. Există interes pentru mare parte din aceste structuri, care sunt vechi, sunt depășite astăzi, au 20 și ceva de ani minim numai că trebuie și noi să ne mișcăm, altfel pierdem o piață”, a arătat Udrea.
Ea a adăugat că Bulgaria a privatizat litoralul vânzând acum 20 de ani către investitorii germani, iar România a privatizat către „prietenii guvernelor”, iar astăzi totul este în paragină.
RAAPPS deține zeci de baze turistice la nivel național.
Ea a vorbit și despre vilele de protocol ale „foștilor și actualilor nomenclaturiști”, aflate în proprietatea statului, și pentru care aceștia nu plătesc chirie.
„Dacă vor să mai stea în vila respectivă să o cumpere, să dea statului banii, și să stea acolo ca un bun proprietar, nu să tragă foloase de pe urma unui stat care încă își mai permite să creeze astfel de avantaje”, a continuat Udrea.
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, RA-APPS va scoate la vânzare imobile amplasate în zone centrale ale Capitalei, dar îi va exclude de la licitație pe chiriașii cu datorii față de regie și îi va despăgubi pentru investițiile deja efectuate în locuințe doar dacă acestea au fost autorizate în prealabil.
Guvernul a anunțat, miercuri, că pregătește vânzarea unor locuințe de serviciu aflate în administrarea Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) care nu sunt grevate de sarcini, susținând că procedura va fi derulată prin licitație deschisă cu strigare, iar casele vor fi cedate la un preț care nu va coborî sub cel al pieței stabilit de un evaluator.