Ministrul Turismului, Elena Udrea, s-a plimbat, vineri, pe Dunăre cu vaporul Școlii de Marină de la Orșova, timp de mai bine de trei ore, făcând poze și arătându-se impresionată de peisajele de pe Clisura Dunării, din județul Mehedinți, unde l-a avut ghid pe ministrul Apărării, Mihai Stănișoară. Ministrul Turismului a fost însoțită în croazieră de ministrul Apărării Naționale, Mihai Stănișoară, originar din Mehedinți, care i-a fost și ghid, el arătându-i obiectivele turistice de pe Clisură, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La finalul croazierei, Udrea a spus că își dorește să se întoarcă și să petreacă mai mult timp în zonă, la vară.
„Știam că e foarte frumos din imaginile pe care le-am văzut la televizor sau în albume. Știam dinainte de a veni aici, dar nimic nu se compară cu ceea ce vezi atunci când mergi pe Dunăre cu un vas. Este un loc unic, Cazanele Mici, Cazanele Mari, locul inundat acum de Dunăre. Mi-a plăcut foarte mult”, a spus Udrea la finalul plimbării pe Dunăre.
În timpul plimbării, Elena Udrea a făcut poze cu cei care au însoțit-o.
Înainte de croaziera pe Dunăre, Elena Udrea, alături de Ministrul Apărării, Mihai Stănișoară, deputații PDL de Mehedinți Doina Chircu și Cornel Ghiță, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Marius Bălu și directorul Agenției de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, a participat la o întâlnire cu primarii din județul Mehedinți, principalele teme de discuții vizând strategia de dezvoltare a turismului mehedințean. La întâlnire, Udrea a spus că intenționează să aducă în județul Mehedinți operatori de turism de croazieră și jurnaliști de specialitate care să promoveze zonele în rândul turiștilor, precizând că operatorii de turism sunt interesați doar de Delta Dunării.
„În Austria, în cadrul unei întâlniri de săptămâna trecută, am încercat să am întâlniri cu operatori de turism pe Dunăre. Problema pe care au ridicat-o a fost că nu le facem nicio ofertă pe care să o accepte. Ei sunt interesați doar de Delta Dunării. Vom aduce operatori de turism de croazieră și jurnaliști de specialitate în județul Mehedinți care să îi aducă pe turiști pe Clisura Dunării. Este o formă de promovare pe care ministerul poate să o facă pentru ca operatorii să o promoveze și să o vândă”, a spus Udrea.