Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, duminică, în timpul unei vizite în Parcul Moghioroș din București, că instituția pe care o conduce nu va mai achiziționa un autoturism destinat utilizării de către ministrul de resort. „Eu nu am vrut să obțin o funcție pentru a avea mașină și telefon mobil. Renunț să cumpăr mașină pentru ministru”, a afirmat Udrea.
Ea a spus că ar putea folosi în interes de serviciu mașina personală, însă protocolul funcției nu îi permite.
„Vom achiziționa mașini pentru inspectori și vom încerca să fie din cele mai ieftine, dar mașina pentru ministru nu va mai fi cumpărată. O să solicit altor ministere să îmi pună gratis la dispoziție o mașină de-a lor, ca să mă pot deplasa”, a spus Udrea.
Totodată, ea a adăugat că ministerul pe care îl conduce va face reduceri din salariile angajaților.
„Nu am reușit încă să facem toate angajările, și o parte din suma cu care vom reduce bugetul va fi tăiată din locurile neocupate”, a mai spus oficialul.
Cu ocazia Paștelui catolic, Udrea a împărțit calendare, flori și ciocolate persoanelor prezente în Parcul Moghioroș, împreună cu Elena Băsescu, fiica cea mică a șefului statului.
Udrea a declarat, vineri, că mașina pe care o folosește în interes de serviciu, un Audi A6 închiriat de la RAAPPS, este nesigură și îi pune viața în pericol, din cauza defecțiunilor repetate.
„Ieri după-amiază (n.r. – joi), la întoarcerea dintr-o vizită în județul Giurgiu, autoturismul cu care circulam a rămas fără frâne, punându-mi astfel viața în pericol”, a afirmat Udrea.
Ea a adăugat că este a doua oară de la învestirea în funcția de ministru când autoturismul de serviciu se defectează grav.
Udrea a menționat că instituția pe care o conduce nu are un parc auto, deoarece mașinile demnitarilor care se ocupau de turism în Cabinetul Tăriceanu au rămas în patrimoniul Ministerului pentru Comerț și IMM.
Ministerul Turismului se află în proces de achiziție a mai multor autoturisme. Pentru ministru urma să fie achiziționată o mașină de 141.760 de lei, fără TVA (35.000 de euro).