Udrea: Nu există încă o decizie în sensul amânării acordării tichetelor de vacanță pentru 2010



La nivelul Guvernului s-a vorbit despre posibilitatea amânării, până în 2010, a introducerii tichetelor de vacanță în sectorul bugetar, dar nu există încă o decizie în acest sens, a declarat vineri, într-un comunicat de presă, ministrul Turismului, Elena Udrea. Surse ministeriale au declarat vineri pentru MEDIAFAX că Guvernul intenționează să interzică autorităților și instituțiilor publice să acorde angajaților tichete cadou și tichete de vacanță, până la sfârșitul acestui an.
Interdicția a fost deja inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență.
„La nivelul Guvernului au avut loc discuții în legătură cu măsurile care pot fi întreprinse, în contextul ajustărilor asumate prin acordul încheiat cu Fondul Monetar Internațional, pentru reducerea cheltuielilor bugetare. S-a vorbit și despre posibilitatea amânării, până în 2010, a introducerii tichetelor de vacanță în sectorul bugetar, dar nu există încă o decizie în acest sens”, a spus Udrea.
Ea a adăugat că Guvernul va hotărî care dintre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare vor fi puse în practică.
„Sper să identificăm soluții financiare pentru susținerea, încă din acest an, a implementării prevederilor legale privind acordarea tichetelor de vacanță în instituțiile bugetare”, a precizat ministrul Turismului.
Potrivit surselor citate, interdicția va fi aplicată autorităților și instituțiilor publice a căror finanțare se asigură integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii și subvenții acordate de la buget sau integral din venituri proprii.
Senatorii au adoptat, săptămâna trecută, ordonanța de urgență prin care Guvernul a aprobat, în luna februarie, introducerea tichetelor de vacanță.
Ordonanța Guvernului, aflată în vigoare, prevede că instituțiile din sectorul bugetar pot emite tichete de vacanță, cu valori nominale de 10, 20, 30, 40 și 50 lei, urmând să plătească unităților afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea tichetelor de vacanță contravaloarea acestora, după prestarea serviciilor de turism.
Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de tichete de vacanță este contravaloarea a șase salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal.
Legea prevede că angajatul care a beneficiat de tichete de vacanță nu mai beneficiază de prima de vacanță în cursul anului respectiv sau de bilete de odihnă.
Sumele corespunzătoare tichetelor de vacanță acordate de către angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și se deduc din baza impozabilă în cazul microintreprinderilor care au optat pentru plata impozitului pe profit.
Guvernul estima la acel moment că în 2009 aproximativ 100.000 de angajați ar putea beneficia de tichete de vacanță, iar scutirile la impozite prevăzute de lege ar putea diminua cu 35.992.800 lei încasările la bugetul de stat.