Atenție, părinți!

Trei copii, răniți în accidente rutiere

Trei copii au căzut victime în accidente în ultimele zile, în timp ce traversau strada ori se aflau pe carosabil. În două dintre cazuri autorii accidentelor au fost tot minori, care se deplasau pe motoscutere.
Într-un prim caz, vinerea trecută, în jurul orei 15.30, pe bulevardul George Enescu din Suceava, Daniela C., o șoferiță în vârstă de 29 de ani, din Șcheia, a accidentat un copil aflat pe o bicicletă, impactul petrecându-se în zona trecerii de pietoni de la semaforul de la „Curcubeul”.
Din ancheta poliției rezultă că șoferița, aflată la semafor, a plecat de pe loc regulamentar, pe culoarea verde, moment în care de pe trotuar a țâșnit copilul de 7 ani, care circula cu bicicleta. Din fericire, consecințele accidentului nu au fost grave, minorul suferind doar câteva zgârieturi.
Tot vineri, seara, în jurul orei 18.00, pe strada Unirii din Fălticeni, un minor în vârstă de 17 ani, aflat pe un motoscuter, a lovit un copil în vârstă de 4 ani, copil care se afla pe marginea părții carosabile. Acesta din urmă, precizează poliția, era cu părinții, însă, scăpat de sub supraveghere, a ajuns pe șosea. Micuțul a suferit o comoție cerebrală și un traumatism cranio-cerebral acut închis, la o primă investigare medicală leziunile necesitând cinci-șase zile de îngrijiri medicale.
Un alt accident în care atât autorul, cât și victima sunt copii s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.45, pe un drum comunal din Cajvana. Un copil în vârstă de 13 ani, aflat pe un scuter, și-a scăpat vehiculul de sub control și a acroșat un minor în vârstă de 15 ani, care se deplasa pe marginea drumului. Acesta din urmă a ajuns la spital, cu mai multe traumatisme în zona capului.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit