Sex cu forța

Trasă din căruță și violată la marginea drumului, de fostul concubin

O tânără în vârstă de 22 de ani a reclamat la poliție că a fost violată de fostul său concubin, conform victimei individul trăgând-o cu forța din căruța cu care se deplasa și obligând-o să facă sex pe câmpul de la marginea drumului. Poliția a demarat o anchetă, după examinarea medico-legală a victimei rezultând că fapta se confirmă.
Luni seară, în jurul orei 18.30, Angela S., în vârstă de 22 de ani, din comuna Preutești, a sunat la 112 și a cerut sprijinul poliției, anunțând că a fost violată de fostul său concubin, Vasile Pâslaru, de 23 de ani, consătean.
Conform anchetei poliției, luni seară, în jurul orei 18.00, victima se deplasa cu o căruță, dinspre Preutești spre Basarab, la un moment dat fiind ajunsă din urmă de o altă căruță, în care se afla fostul iubit. Tânăra a apucat să-și sune mama și să-i spună că a fost acostată de fostul concubin, după care individul i-ar fi luat telefonul mobil și apoi a tras-o pe câmpul din apropierea drumului, unde a întreținut raport sexual normal cu aceasta.
Tânăra de 22 de ani le-a declarat anchetatorilor că a întrerupt de o bucată de vreme relația cu agresorul, iar acesta a vrut să se răzbune.
După comiterea faptei, suspectul a dispărut de la domiciliu, fiind găsit în cursul zilei de ieri. El va fi cercetat pentru comiterea infracțiunilor de viol și furt calificat.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani