Transclasarea și zicala ei: „câinele se întoarce la borâtura lui”

Despre comportamentul isteric al sopranei de renume mondial Angela Gheorghiu am mai scris… Nu fiindcă narcisismul pervers manipulator ar fi obsesia mea, ci întrucât este o realitate neuropsihică aflată în explozie; în România mai cu seamă în ultimii vreo 40 de ani.
Recent, diva a provocat tensiuni serioase la Seul, în timpul reprezentației operei „Tosca”, de Puccini. Dar ce a făcut vedeta?
Întrucât tenorul coreean Alfred Kim a cedat bis-ului, reluând bine-cunoscuta arie „E lucevan le stelle”, soprana – aflată în culise – a intrat intempestiv pe scenă, oprind prestația acestuia, implicit bucuria publicului care își audia conaționalul.
Românca a făcut semn orchestrei să tacă și, deși dirijorul – care este șeful muzical al spectacolului! – a încercat să continue, în cele din urmă acesta a oprit orchestra, copleșit de gesturile insistente ale damei; glasul ei răsunând: ”Este un spectacol. Nu este un recital. Respectați-mă!”
Dacă era un anonim în cauză, treceam peste. Dar!…
Mereu diva asta se află în treabă pe te miri unde… Întrucât, egotică cum este și crezându-se cineva nu numai ca soprană, ci și pe plan etic (sau moral) – ceea ce nu este! – se bagă mereu unde nu îi fierbe oala, spre a face educație. Ea fiind prost educată…: narcisism manipulator strident!… Printre simptome fiind autovictimizarea în situații care nu îi convin și lipsa empatiei emoționale, concomitent cu invidia și hipervalorizarea proprie, prin disprețuirea ambientului.
”Transclasarea”, o noțiune nouă de psihosociologie – descoperită, ca fenomen și definită de Chantal Jaquet (filozof și profesor la Sorbona), este putința unui om de a evada din clasa psihosocială a părinților săi, devenind ”altcineva” – mai ”sus” – pe plan spiritual, cultural și de autoritate publică; nu neapărat și sub aspect material și nici prin simplist arivism politic.
Cercetările de resort arată că rata continental europeană a acestei evadări personale din statutul psihosocial parental – statut la care chiar părinții își condamnă copiii – este de 30%: 70% dintre adulți păstrând ”strâmtoarea” moștenită prin educația de acolo.
Contrat așteptărilor și contrar sintagmei ”american dream”, în SUA procentul transclasaților este mai redus, substanțiala majoritate a adulților reproducând întrutotul statutul psihosocial parental, chiar dacă financiar stau mai bine. În topul acestei performanței psihospirituale conduc însă țările nordice, unde procentul transclasaților îl depășește pe cel al altor continente.
Altcumva spus – apropo de neputința transclasării la Angela Gheorghiu – românii au o vorbă… Una urâtă, dură, dar adevărată: ”Câinele mereu se întoarce la propria borâtură”… Practic, comportamental vorbind, la ce a ”înghițit” în casa părintească.
Este încă o dovadă că studiile superioare și recunoașterea meritelor unui ins pe domeniul de talent ori de abilitate bine exersată nu sunt și garanția bunului-simț.