Traian Băsescu a stat aproape o oră la locuința mamei sale, împreună cu fratele lui



Președintele Traian Băsescu a stat, luni după-amiază, aproximativ o oră la locuința mamei sale, din Constanța, unde s-a întâlnit și cu fratele său, Mircea Băsescu, cei doi trecând, înainte de vizita la mama lor, și pe la mormântul tatălui, din cimitirul central din municipiu. Șeful statului a ajuns la locuința mamei sale, situată într-un bloc de la ieșirea din Constanța spre Mangalia, luni, în jurul orei 17.15, după ce cu puțin timp înainte se oprise, împreună cu fratele său, la mormântul tatălui lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Traian Băsescu a stat la mama sa, împreună cu fratele lui, aproape o oră, la ieșirea din bloc fiind întâmpinat de un grup de 10 – 12 copii care au vrut să se fotografieze alături de șeful statului. După ce s-a fotografiat cu copiii, în drum spre mașină, Traian Băsescu a vorbit cu oamenii și a dat mâna cu ei, printre aceștia fiind și un bărbat care i-a spus președintelui că au navigat împreună pe un cargou, pe vremea când șeful statului era secundul comandantului navei.
Traian Băsescu s-a urcat apoi în mașină și urmează să plece cu elicopterul spre București.
Președintele Traian Băsescu a participat, luni după-amiază, la Academia Navală „Mircea cel Bătran” din Constanța, la ceremonia de lansare a Parteneriatului între Liga Navală din SUA și Liga Navală din România.
Șeful statului este absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigație, Secția Comercială.