Incendiul din clubul Colectiv, în care 32 de persoane au murit și aproximativ 200 au fost rănite, intră în categoria accidentelor de muncă colective, iar persoanele care au salvat vieți omenești vor fi considerate victime ale accidentului colectiv, precizează IM, într-un răspuns transmis MEDIAFAX.Inspecția Muncii (IM) arată, în răspunsul solicitat de agenția MEDIAFAX, că cercetează evenimentul din incinta societății Pionierul SA, la clubul Colectiv, sub aspectul împrejurărilor și cauzelor care au dus la producerea acestuia, inspectorul general de stat, Nicolae Dantes Bratu, dispunând formarea unei comisii alcătuite din cinci inspectori de muncă, doi de la Inspecția Muncii și trei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă București.
