Tir spart de hoți prin turela de pe cabină



Un tir parcat într-un spațiu special amenajat, îngrădit, pe raza orașului Siret, a fost spart de hoți, care au intrat în cabina autotrenului prin turelă.
Furtul, informează poliția, s-a petrecut în noaptea de 17/18 mai a.c., iar din interiorul tirului au fost furate mai multe bunuri, respectiv un radio cu CD, o stație emisie-recepție, două navigatoare, toate în valoare de aproximativ 3.200 de lei, precum și suma de 350 de euro, care se afla într-un portofel sub scaunul conducătorului auto.
De asemenea, susțin polițiștii, din cabina tirului a fost furată și o geantă în care se aflau mai multe documente, ștampile și facturi ale unei firme din Siret.
„În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.