Acțiune

Tinerii din UNPR Suceava au ecologizat mai multe zone ale județului

Membrii UNPR Suceava au ecologizat mai multe zone ale județului

Mai mulți membri tineri ai Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României au participat zilele trecute la o acțiune de ecologizare în mai multe localități ale județului. Potrivit spuselor președintei UNPR Suceava, Cătălina Vartic, tinerii, dar și seniori ai partidului au ecologizat mai multe zone din localitățile Siret, Udești, Fălticeni și Drăgoiești, reușind să strângă câteva zeci de saci de deșeuri.
“Cea mai mare bogație a acestui județ o reprezintă natura și datoria noastră este să o protejăm. Cei 250.000 de români din toată țara care au participat la Ziua de Curățenie Națională fac parte din cel mai mare proiect de implicare socială din Romania și au demonstrat că pentru un scop nobil putem și trebuie să ne unim și să ne implicăm”, a declarat Cătălina Vartic. Ea a adăugat că toți cei care au participat la ecologizarea celor patru localități au anunțat că vor repeta acțiuni de acest gen în mod periodic, precizând că intenția acestui partid este de a sensibiliza opinia publică să se implice.
“Curățenia trebuie să pornească de la educarea oamenilor să nu arunce gunoaie și să protejeze mediul inconjurător”, a mai spus președinta UNPR Suceava.

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Vasile Rîmbu după acțiunea „Curățenia de toamnă”: „Este începutul unui demers prin care ne dorim o Suceavă mai curată, mai civilizată”

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate