Timiș: Tânărul găsit mort în curtea unui depozit, posibil sinucigaș după ce a picat bacul



Polițiștii iau în calcul ipoteza ca tânărul din Republica Moldova al cărui cadavru a fost găsit în curtea unui depozit din Timișoara să se fi sinucis, aruncându-se de pe o clădire, mai ales că aflase că nu a promovat examenul de bacalaureat.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș, Mădălina Mezdrea a declarat, ieri, că polițiștii iau în calcul și varianta unei sinucideri în cazul morții tânărului de 19 ani, descoperit în curtea unui depozit din Timișoara.
Potrivit lui Mezdrea, în urma investigațiilor polițiștii au stabilit că tânărul din Republica Moldova era domiciliat în Timișoara și ieri dimineață a aflat că a picat bacalaureatul.
Ea a precizat că, din această cauză, ei nu exclud posibilitatea ca tânărul să se fi sinucis, aruncându-se de pe o clădire aflată în incinta depozitului în care a fost descoperit cadavrul.
„În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că tânărul a plecat de acasă, duminică dimineață, să își vadă rezultatele la bacalaureat. Din investigații a reieșit că el a picat bacalaureatul, de aceea nu excludem posibilitatea ca acesta să se fi sinucis, iar rănile care inițial păreau produse în urma unui accident rutier să fi fost, de fapt, produse prin faptul că el s-a târât pentru a ajunge la mansarda imobilului aflat în curtea acelui depozit”, a precizat Mezdrea.
Potrivit anchetatorilor, tânărul de 19 ani, Marius S., fusese elev la Liceul „Emanuil Ungureanu” din municipiu, iar săptămâna trecută a susținut pentru a doua oară examenul de bacalaureat, după ce în sesiunea din vară l-a picat.
Părinții tânărului le-au declarat anchetatorilor că acesta era deprimat și a plecat supărat de acasă ieri, în jurul orei 9.00, deoarece nu reușise să promoveze examenul de bacalaureat nici în sesiunea din toamnă.
Conform site-ului bacalaureat.edu.ro, tânărul a obținut nota 9.00 la limba și literatura română, 5,05 la biologie și 4,35 la matematică în sesiunea de toamnă a bacalaureatului.
Cadavrul tânărului de 19 ani din Republica Moldova a fost descoperit, ieri, în curtea unui depozit din Timișoara.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș Andreea Cinteză declara că administratorul unui depozit din Timișoara a sunat, ieri, la numărul de urgență 112 după ce a descoperit cadavrul unui tânăr în incinta firmei.
Cinteză spunea că, din primele verificări, medicii legiști au tras concluzia că tânărul ar putea fi victima unui accident rutier, iar corpul său ar fi fost mutat în incinta depozitului situat la ieșirea din Timișoara.
Cadavrul tânărului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale decesului.