Termenul în care persoanele fizice autorizate trebuie să aleagă o formă de activitate, extins un an



Termenul în care persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate trebuie să decidă dacă vor lucra ca întreprindere, persoană fizică sau întreprindere familială, sub sancțiunea radierii, a fost extins cu un an, până la 25 aprilie 2010, deoarece numărul opțiunilor nu a depășit un sfert din total Printr-o ordonanță de urgență aprobată în urmă cu un an, Guvernul a decis că persoanele fizice și asociațiile familiale autorizate pot funcționa încă un an în baza certificatului de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerțului, până la 25 aprilie 2009, interval în care trebuie însă să decidă dacă vor lucra în continuare individual și independent ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Ordonanța mai prevede că persoanele care nu și-au exercitat dreptul de opțiune în acest termen își încetează activitatea și vor fi radiate din Registrul Comerțului, din oficiu, fără nicio altă formalitate.
Prdintr-o ordonanță de urgență aprobată recent, Guvernul a decis însă să extindă acest termen cu încă un an, până la 25 aprilie 2010.
Decizia este motivată prin faptul că, până la 17 martie 2009, dintr-un total de 307.505 comercianți care ar fi trebuit să își exercite dreptul de opțiune, doar 25,4% au formulat o cerere în acest sens.
Guvernul consideră că prin punerea în aplicare a măsurii de radiere din Registrul Comerțului a comercianților care nu au exprimat o opțiune, impactul asupra mediului de afaceri ar fi major și arată că a decis prelungirea termenului luând în considerare și condițiile actuale ale crizei economico-financiare.