Delegația Permanentă a PNL a aprobat, luni, cu majoritatea voturilor, excluderea din partid a lui Teodor Meleșcanu, numit director al SIE.
„În cazul domnului Meleșcanu, a fost un vot secret referitor la excluderea domniei sale din partid, un vot care, în covârșitoare majoritate, a fost pentru excludere”, a precizat deputatul PNL Cristian Adomniței, după ședința Delegației Permanente.
Adomniței a spus că 90 de membri ai Delegației Permanente au votat „pentru” excluderea lui Meleșcanu, șase membri votând „împotrivă”.
El a spus că zece voturi au fost anulate.
Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a declarat, în urmă cu o săptămână, după ședința BPC, că propunerea de excludere din partid a lui Teodor Meleșcanu va fi discutată în Delegația Permanentă, forul statutar competent, convocat în 12 martie, el precizând că excluderea se poate face chiar dacă Meleșcanu este autoduspendat.
„Autosuspendarea implică o calitate care poate fi supusă unei sancțiuni”, a spus Voicu.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în urmă cu două săptămâni, că nominalizarea lui Teodor Meleșcanu la șefia SIE este „o afacere” între Traian Băsescu și Teodor Meleșcanu și a anunțat că va cere excluderea din partid a senatorului.
Antonescu a spus că Meleșcanu nu l-a informat nici pe el, nici pe alt lider liberal despre propunerea de a ocupa funcția de director al SIE.
Teodor Meleșcanu a declarat ulterior, referindu-se la solicitarea președintelui PNL, Crin Antonescu, de excludere a sa din partid, că a urmat pas cu pas prevederile Statutului și că, în opinia sa, este greu, dacă nu imposibil, să excluzi un membru autosuspendat.
Numirea lui Teodor Meleșcanu în funcția de director al Serviciului de Informații Externe a fost validată în 28 februarie de Parlament.