Nu a vrut necazuri

Tatăl a reclamat la poliție că fiul a adus acasă motoscutere furate

Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a sesizat poliția că fiul său a adus acasă două mopede care foarte probabil sunt furate și a cerut efectuarea unei anchete deoarece nu vrea să dețină pe proprietatea sa bunuri sustrase. Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de caz joi seară, în jurul orei 18.15, la locuința bărbatului care a sunat la 112, Petru K., fiind trimisă o echipă operativă.
„Cu ocazia verificării în bazele de date a celor două motoscutere s-a constatat că ambele figurează înmatriculate în Italia și sunt căutate pentru confiscare, unul din ele de la 1 iulie 2012, iar cel de-al doilea de la 6 august 2012”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Adrian K., în vârstă de 31 de ani, deținătorul mopedelor, a declarat că le deține din luna octombrie a anului trecut de la doi frați din localitate care l-au rugat să le depoziteze până găsesc un cumpărător și nu i-au lăsat nici un document sau cheile de contact.
Pentru lămurirea situației, polițiștii i-au căutat pe cei doi frați însă nu i-au găsit la domiciliu.
Cele două mopede au fost ridicate și duse la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde vor rămâne sub sigiliu până la finalizarea anchetei.

Recomandări

A doua lună de arest preventiv, parafată pentru medicul anestezist acuzat că se droga chiar în timpul operațiilor

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o

Încă un doctor a ajuns în arest. Procurorii de la DIICOT au cerut arestarea sa într-un dosar privind droguri și regimul substanțelor interzise