Prețuri

Tarifele la cantina USV vor crește până la sfârșitul anului

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va menține tarifele actuale la restaurantul instituției până la sfârșitul anului, urmând ca apoi să crească prețurile.
Rectorul Universității Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a declarat că „furnizorii ne-au anunțat că nu mai pot menține prețurile actuale, că le vor majora spre sfârșitul anului. Încercăm însă să facem să fie cât mai bine pentru studenți”.
La ora actuală, prețul mediu pe student pentru două mese zilnice servite la restaurantul universității este de 9 lei.
Regia de restaurant este de 30% pentru studenții din cămine, 50% pentru studenții care nu locuiesc în cămine, 70% – pentru personalul universității și 150% pentru persoanele care sunt din afara universității.
Restaurantul Universității „Ștefan cel Mare” are o capacitate de 208 locuri de servit masa. Perioada de funcționare a restaurantului studențesc este între 1 octombrie și 31 iulie, cu posibilitate de prelungire a programului de funcționare și pe timpul vacanței de vară a studenților.
La restaurantul studențesc se poate servi numai prânzul și cina.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

La aproape un an de la inundațiile din Bazinul Dornelor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să reclădească speranța la Broșteni

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru