Expoziție

Târgul de Paști va fi organizat în incinta Muzeului de Științe ale Naturii

Complexul Muzeal Bucovina, în colaborare cu Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava, va organiza în perioada 29-31 martie a.c. cea de-a VIII-a ediție a Târgului de Paști. Potrivit organizatorilor, această manifestare se încadrează în programul de promovare a meșteșugurilor tradiționale, de stimulare a practicării acestor meșteșuguri dar și de impunere a valorilor autentice ale creatorilor populari. La ediția de anul acesta a Târgului de Paști, au fost invitați să participe peste 70 de meșteri populari din toate zonele etnografice ale județului, reprezentând meșteșuguri tradiționale precum încondeierea ouălor, prelucrarea artistică a lemnului, pictură pe lemn și sticlă, olărit, țesut, costume populare, împletituri etc.. Directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, a precizat că Târgul de Paști va fi organizat în incinta Muzeului de Științe ale Naturii, și poate fi vizitat, pe perioada celor trei zile, între orele 9:00 – 20:00. „În preajma sărbătorilor pascale târgul oferă sucevenilor prilejul de a achiziționa obiecte tradiționale destinate acestor sărbători. Târgul de Paști se înscrie în programul acțiunilor organizate și pregătite anual de către colectivul de muzeografi de la Secția de Etnografie, pentru stimularea și promovarea practicării meșteșugurilor și meseriilor tradiționale”, a mai spus directorul Complexului Muzeal Bucovina.

Recomandări

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie