Ediție de Paști

Târgul Cărtureștilor

Târgul Cărtureștilor
Târgul Cărtureștilor

Librăria Cărturești, din incinta Iulius Mall Suceava, organizează în aceste zile (până pe data de 4 mai inclusiv) ediția de Paști a Târgului Cărtureștilor.
„Ne-am imaginat Târgul de Paști de anul acesta – spun organizatorii – ca pe o grădină a abundenței. O grădină plină de cărți și obiecte frumoase, care să ne poarte într-o călătorie prin natură, gastronomie și spiritul Sărbătorii de Înviere”.
Ca în fiecare an, la Târgul de Paști, există o ofertă generoasă de carți cu tematică spirituală și religioasă, alături de care stau cărțile de gastronomie, dar nu lipsesc nici ouăle încondeiate, coșurile frumos lucrate sau hârtia ilustrată pentru ambalat cadourile.
Organizatorii nu au uitat ciocolata fină în ambalaje ingenioase, jeleurile delicioase sau dulciurile bio care dau savoare oricărui desert.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști