Final tragic

Tânăr mort, după ce s-a răsturnat cu mașina într-o râpă de 12 metri

Vehiculul s-a răsturnat într-o râpă, la o diferență de nivel de aproximativ 12 metri

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit după ce a scăpat de sub control mașina cu care se deplasa pe un drum forestier, vehiculul răsturnându-se într-o râpă de aproximativ 12 metri. În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată că pe drumul forestier Holohoșca din comuna Sadova a avut loc un accident, un autoturism Matiz fiind răsturnat într-o râpă. La fața locului a fost identificată mașina, în interior fiind o singură persoană, care era decedată.
Ulterior s-a stabilit că tânărul decedat se numește Costel Moroșanu, avea 27 de ani și era din comuna Fundu Moldovei. Din cercetările efectuate la fața locului rezultă că acesta a pierdut controlul asupra mașinii, care a intrat în coliziune cu un gard de lemn, după care s-a rostogolit în vale pe o distanță de aproximativ 12 metri.
La intrarea pe respectivul drum forestier este instalat un indicator prin care circulația publică este interzisă pe o distanță de 3,2 kilometri. Poliția a înaintat o adresă la Ocolului Silvic Pojorâta, pentru a i se comunica rangul drumului și a se stabili dacă acesta era sau nu deschis circulației publice.

Tânăr mort, după ce s-a răsturnat cu mașina într-o râpă de 12 metri
Tânăr mort, după ce s-a răsturnat cu mașina într-o râpă de 12 metri
Vehiculul s-a răsturnat într-o râpă, la o diferență de nivel de aproximativ 12 metri
Vehiculul s-a răsturnat într-o râpă, la o diferență de nivel de aproximativ 12 metri

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an