Tânăr din municipiul Suceava, reținut pentru mai multe furturi

Marți s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 23 de ani, din municipiul Suceava, care în noaptea de luni spre marți a comis o tentativă de furt din auto.
În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că există indicii că tânărul a comis un alt furt în noaptea de 08/09 noiembrie 2013, dintr-un bar din municipiul Suceava. Atunci, un bărbat a sesizat faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în incinta unui bar situat în bulevardul George Enescu, de unde au sustras mai multe bunuri (electronice, băuturi alcoolice).
Cu ocazia audierii, suspectul a recunoscut că a sustras din interiorul barului un televizor și băuturi alcoolice, bunuri în valoare de 600 lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, s-a dispus reținerea acestuia, iar miercuri urma să fie prezentat Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă.
„ Tânărul a fost introdus în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani