Sâmbătă noapte

Tânăr de 23 de ani, mort după un accident produs la Dănila

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un teren agricol de la marginea drumului E85, în satul Dănila, comuna Dărmănești. Tragedia s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23.50.
Conform anchetei poliției, Iulian Ț., tânărul de 23 de ani, domiciliat în Slatina, a intrat cu viteză într-o curbă periculoasă la stânga, pierzând controlul asupra direcției. Mașina a ieșit în afara părții carosabile, pe sensul său de mers, răsturnându-se de mai multe ori.
La fața locului a intervenit un echipaj de „Descarcerare” al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Șoferul de 23 de ani era decedat. Pasagerul din dreapta sa, Vasile Ș., în vârstă de 29 de ani, din satul Găinești, comuna Slatina, a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu leziuni ușoare.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști