Agresiune

Tânăr bătut de agentul de pază al unui club, pentru că a sunat să-l reclame la poliție

Un tânăr din județul Constanța a fost bătut de agentul de pază al unui club din centrul municipiului Suceava, după ce victima, luată la palme inițial de agresor, a sunat la 112 să-l reclame la poliție.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2.00.
Mihai M., în vârstă de 20 de ani, venit în vacanță la Suceava, s-a dus împreună cu trei prieteni ai săi într-un club din Casa de Cultură. Aici, însă, unul dintre agenții de pază nu i-a permis accesul în club unuia dintre tineri, pe motiv că are vârsta sub 18 ani.
Mihai M. și amicii săi se aflau sub influența băuturilor alcoolice și s-au luat la ceartă cu agentul de pază.
„În urma discuțiilor dintre agentul de pază și tânărul din Constanța, primul l-a lovit de două ori cu palma peste față, iar în momentul în care partea vătămată apela la 112, l-a mai lovit o dată cu pumnul”, se arată în comunicatul poliției.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Suceava, care i-a acordat îngrijiri medicale lui Mihai M., neimpunându-se transportarea și internarea acestuia la spital.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe”, precizează poliția.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

O pedeapsă cu suspendare a fost transformată de judecători în condamnare cu executare pentru un tânăr care a lovit o elevă cu un par în cap