Tânăr accidentat de o mașină, în condiții de ceață densă

Un tânăr de 23 de ani, din municipiul Fălticeni, ce conducea în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02.45, un autoturism pe DJ 208, pe raza comunei Hârtop, la intersecția cu DJ 208C, într-o curbă la stânga, în condiții de ceață densă, nu a adaptat viteza, mașina a derapat și a intrat în șanțul din partea dreaptă, unde l-a surprins și accidentat pe un tânăr de 18 ani, din comuna Cornu Luncii, aflat lângă un autoturism staționat.Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.Șoferul de 23 de ani și șoferul mașinii staționate, un tânăr de 19 ani din comuna Cornu Luncii, au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. la volanul căruia se afla „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control