Sumă însemnată de bani, furată dintr-o autoutilitară, în timp ce șoferul descărca marfă

O sacoșă în care se afla a sumă importantă de bani a fost furată din cabina unei autoutilitare parcate în fața unui magazin din comuna Păltinoasa, chiar în timp ce șoferul descărca marfă pentru societatea respectivă.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, furtul s-a petrecut marți dimineață, în jurul orei 9:30.
Șoferul a lăsat autoutilitara cu motorul pornit și portiera stângă neasigurată. În mașină, între banchete avea o sacoșă de plastic în care se aflau banii, pe care urma să-i depună la o unitate bancară din Gura Humorului.
După aproximativ zece minute, timp în care a livrat marfa la magazinul respectiv, șoferul s-a întors la mașină și a observat că sacoșa dispăruse.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, precizează poliția.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor